Ronald Gavril a povestit care este relația pe care o are cu Anamaria Prodan.
Iubitul Anamariei Prodan, Ronald Gavril (38 de ani), a povestit despre cum este relația pe care o are cu celebra impresară. Gavril, pugilist profesionist, a spus pentru ProSport că relația cu Anamaria Prodan i-a adus numai beneficii și că ambiția ei îi dă un impuls imens.
Roland Gavril a vorbit la superlativ despre partenera lui, Anamaria Prodan. Puglistul a caracterizat-o pe Anamaria drept o „luptătoare” și o persoană ambițioasă, iar influența sa este una aparte asupra lui Gavril, în sens pozitiv. De altfel, Roland Gavril a speficiat că nu este interesat de criticile pe care le are din partea oamenilor, nefiind afectat.
„Înseamnă foarte mult. E o luptătoare, mi-a dat un impuls foarte mare și e foarte ambițioasă. Da, suntem doi luptători. Vorbim despre orice, ne sfătuim. Așa am și creat această companie. Am spus că va fi bine pentru noi, pentru boxul românesc. Greu? (n.red. – să aibă o relație cu Anamaria Prodan, având în vedere că e și persoană publică). Nu, ce e aia greu?”, a spus Ronald Gavril, pentru ProSport.
Pugilistul a avut un mesaj și pentru criticii săi: „Nu mă interesează dacă sunt persoane care mă judecă? Cine sunt ele? Cei de canapea, de 250 de kilograme, care nu au făcut o zi de sport? Ei mă critică?”.
Și Anamaria Prodan are aceleași sentimente față de Ronald Gavril, iar recent a dezvăluit că ar accepta fără să se gândească o potențială cerere în căsătorie din partea iubitului ei, deoarece îl consideră un „om minunat”.
„La ce om minunat este, da, aș accepta dacă m-ar cere! La ce om minunat este mă întreb cum există un bărbat atât de minunat și să îmi spună: «Dacă eu cu tine vom fi vreodată soț și soție, cum aș putea să stai tu copiii acasă și eu să îmi fac amantă. Să iau banii și să îi trimit. Eu din momentul ăla mi-am pierdut demnitatea de bărbat. Eu nu mai pot să apar în ochii nimănui. Nici ai mamei mele și nici ai familiei mele».
Și l-am întrebat dacă nu a înșelat niciodată. S-a uitat așa la mine și mi-a zis: «Baby, eu sunt bărbat. Nu mă interesează cu cine ai trăit până acum, dar eu sunt aici să te vindec și să te protejez. Nu meriți ce ai trăit! Aș zice un da mare!».
Relația pe care o are cu Bebe este perfectă. Îl învață: «Nu te uiți niciodată la așa ceva, nu atingi genul ăsta de femeie. Nu ai voie să nu fii cel mai bun». Unde este Laurențiu din viața copilului său, fost sportiv, fotbalist?
Uită-te, te rog frumos, la gala de la Craiova. Bebe cu steagul României în spatele lui Ronald a intrat” declara Anamaria Prodan pentru Fanatik.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER