Echipele feminine de handbal Dunărea Brăila și SCM Rm. Vâlcea și-au aflat joi adversarele din grupele EHF European League.
Vâlcea și Brăila nu puteau fi adversare în grupe, după ce Federația Europeană a anunțat că două echipe din aceeași țară nu vor fi adversare în această fază a competiției. Cele două reprezentante ale României vor ataca grupele competiției având pe bancă antrenori principali danezi, Jan Leslie (Brăila) și Rasmus Poulsen (Vâlcea).
SCM a ajuns în grupele EHF European League după ce a eliminat în tururile preliminare pe Dunajska Streda (Slovacia) și DVSC Schaeffler (Ungaria).
Pentru echipa pregătită de danezul Rasmus Poulsen, sorții nu au fost deloc favorabili. SCM a fost repartizată într-o grupă extrem de dificilă, cu Ikast Håndbold (Danemarca), Sola HK (Norvegia) și Borussia Dortmund (Germania).
Ikast a cucerit trofeul EHF European League în sezonul 2022-2023 și este principala favorită și în acest sezon.
Sola este lider în campionatul norvegian, în timp ce Borussia conduce competiția internă din Germania.
Dunărea Brăila a fost direct calificată în grupe și a beneficiat de postura de cap de serie la tragerea la sorți. A fost repartizată într-o grupă ceva mai accesibilă, alături de Thüringer HC (Germania), ATTICGO Elche (Spania) și Larvik (Norvegia). Dunărea și Thuringer au fost adversare și sezonul trecut tot în grupe și s-au calificat mai departe împreună. Atunci, trupa din Brăila a ajuns în Final Four, unde a terminat pe ultimul loc.
Acum, echipa danezului Jan Leslie are un start de campionat intern sub așteptări, fiind abia pe locul 7, cu 17 puncte din 10 meciuri. Vâlcea este pe 5, cu 21 de puncte.
Cele șase etape din grupele EHF European League se vor disputa în ianuarie-februarie 2025. Primele două clasate din fiecare grupă merg în sferturile de finală ale competiției.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER