Gigi Becali a oferit o reacție surprinzătoare imediat după ce aflat de decizia pe care UEFA a luat-o după meciul dintre România și Kosovo din Liga Națiunilor.
Latifundiarul din Pipera l-a contrazis pe Mircea Lucescu și este de părere că UEFA a luat cele mai bune decizii, vorbind despre amenda uriașă pe care a primit-o Federația Română de Fotbal.
Gigi Becali a oferit o reacție surprinzătoare imediat după ce aflat de decizia pe care UEFA a luat-o după meciul dintre România și Kosovo din Liga Națiunilor. Latifundiarul din Pipera l-a contrazis pe Mircea Lucescu și este de părere că UEFA a luat cele mai bune decizii, vorbind despre amenda uriașă pe care a primit-o Federația Română de Fotbal.
„Este corect (n.r. ce a decis UEFA), pentru că nu îți faci tu dreptate, nu ai voie să ieși de pe teren că vrei tu, deci 3-0 e clar. E bine să se ia hotărârile astea, care sunt pentru a îmblânzi suporterii, ca ei să înțeleagă că dacă fac așa data viitoare nu mai pot intra pe stadion, că se închid porțile. Neapărat trebuie luate hotărârile astea.
Am văzut ca au fost și alte opinii, și a lui Mircea Lucescu, dar eu zic că au făcut foarte bine. Trebuie să înțeleagă suporterii în România și să ia exemplul civilizației, al Angliei, nu al sârbilor și al grecilor. Trebuie potoliți prin sancțiuni, altfel nu ai cum”, a declarat Gigi Becali, conform fanatik.ro.
Gigi Becali este de părere că suporterii echipelor de fotbal nu trebuie să se implice în conflictele politice și că trebuie doar să îi susțină pe favoriți.
„Nu e problema noastră. Te duci să vezi meci sau să faci politică, să vorbești despre Kosovo și Serbia, Palestina, e război, nu e, Rusia, Ucraina?! Ești la fotbal, îți vezi de treaba ta, ce te interesează asta pe tine. Sau ce te interesează că e ală alb sau negru, tu vezi fotbal.
Dacă nu îți convine că e ăla alb sau negru, nu te mai duce la fotbal, nu e problema ta ce nație e, ce culoare are pielea ăluia. Nu e problema ta. Dacă clubul tău l-a angajat, susține-l. Trebuie să înțelegem lucrul ăsta. Dacă e negru, el nu s-a dus de capul lui pe teren, s-a dus că are un contract. Părerea mea e că aceste sancțiuni sunt bune”, a mai spus patronul celor de la FCSB, conform sursei menționate anterior.
În urma partidei cu Kosovo din Liga Națiunilor, care s-a disputat pe Arena Națională din București, România a fost sancționată cu suma totală de 128.000 de euro. Totodată, „tricolorii” vor disputa următorul meci de pe teren propriu fără suporteri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER