Cinci legende ale lui Glasgow Rangers dau verdictul despre antrenorul care i-a făcut viața un calvar lui Ianis Hagi în Scoția.
Mai mulți jucători de renume ai lui Glasgow Rangers au vorbit despre Philippe Clement, tehnicianul belgian al echipei la care joacă Ianis Hagi. Foștii fotbaliști ai echipei de pe Ibrox au vorbit despre lipsa de progres a echipei, dar și alte aspecte importante.
Philippe Clement nu a reușit să livreze cele mai bune rezultate, iar criticile la adresa lui continuă. Legendele lui Rangers critică aspru felul în care se prezintă echipa și analizează cele întâmplate.
Lista începe cu Kris Boyd, care a spus că progresul lui Rangers este inexistent: „Philippe Clement a vorbit despre progres, dar eu nu l-am văzut. Poți înțelege un început slab în ligă dacă este o echipă nouă, cu mulți jucători care trebuie să se integreze și să se obișnuiască cu modul în care joacă Rangers. Dar trebuie doar să ne uităm cu câteva săptămâni în urmă, la meciul cu Aberdeen, și opt dintre titularii acelui meci erau și anul trecut în echipă. Așa că el spune că este o echipă nouă, dar nu cred că este. Sunt câțiva jucători noi în lot”, a spus Boyd, citat de Rangers Review.
Barry Ferguson spune că răbdare a existat, însă rezultatele bune nu apar pentru Rangers: „Rangers a adus mulți jucători, iar asta necesită puțin timp pentru ca ei să se adapteze. Dar acum suntem la trei luni de la începutul sezonului. Trebuie să începem să vedem cum lucrurile se leagă și cum echipa domină adversarii. Din păcate, asta nu s-a întâmplat”, a specificat și Ferguson, conform sursei menționate anterior.
Jermaine Defoe discută deschis despre situația complicată a echipei și declară că i-a fost dificil în calitate de fan al echipei să vadă jocul slab: „Dacă vorbești cu vreun fan Rangers sau cu foști jucători, și dacă suntem complet sinceri, a fost greu de urmărit ce se întâmplă”, menționează Defoe.
Nacho Novo consideră că lui Clement îi va fi foarte greu să redreseze sezonul lui Rangers: „Sper că da (n.r. dacă Philippe Clement poate schimba sezonul lui Rangers). E foarte greu. În momentul de față el este antrenorul și trebuie să-l susținem. Sper că va schimba ceva”, spune Nacho Novo.
Singurul fost jucător al lui Rangers care privește lucrurile cu mai mult optimism este Jon Daly, care consideră că Philippe Clement are capacitatea de a face rezultate la Rangers.
Clubul, evident, l-a susținut (n.r. pe Philippe Clement). Tocmai a semnat un nou contract recent. Ca antrenor, ai nevoie de timp, și cred că a arătat cu siguranță că are un anumit calibru și nivel de calitate. Nu am nicio îndoială că va reuși să aducă echipa înapoi să joace așa cum toată lumea vrea să-i vadă jucând și să reducă diferența față de echipele de deasupra lor”, a declarat Jon Daly.
Clubul, evident, l-a susținut (n.r. pe Philippe Clement). Tocmai a semnat un nou contract recent. Ca antrenor, ai nevoie de timp, și cred că a arătat cu siguranță că are un anumit calibru și nivel de calitate.
Nu am nicio îndoială că va reuși să aducă echipa înapoi să joace așa cum toată lumea vrea să-i vadă jucând și să reducă diferența față de echipele de deasupra lor”, a declarat Jon Daly.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER