„Între conducători a existat o ruptură”. Detalii despre scandalul de la Rapid București

  • Publicat:
  • Actualizat:

Ruptura dintre conducătorii grupării din Giulești a fost scânteia care a declanșat scandalul de la Rapid București.

În sezonul precedent, Rapid București a fost în centrul unui scandal imens, cauzat de dosarul materialelor pirotehnice.

Scandalul de la Rapid București a fost alimentat de ruptura dintre conducători

La jumătatea lunii martie, au avut loc percheziții la mai multe adrese din București, Ilfov, Ploiești, Iași sau Galați, iar totul are legătură cu introducerea materialelor pirotehnice la partidele echipelor din Superliga.

Mai mult, Daniel Niculae, președintele clubului la acea vreme, și Liviu Ungurean, zis Bocciu, șeful de galerie, au fost săltați de mascați. Cel din urmă a și stat, de altfel, la arest. Cea mai recentă informație este aceea că ambii au fost trimiși în judecată în dosarul materialelor pirotehnice.

„E dosarul care a derutat, a dezorganizat Rapidul în sezonul trecut. Între Daniel Niculae, Victor Angelescu și Dan Șucu a existat o ruptură în acel moment. Lucrurile nu au mai fost niciodată la fel. Știm toți, Daniel Niculae a fost îndepărtat de la club.

Jucătorii au resimțit șocul, deși multă lume nu a vorbit. Jucătorii au simțit răceala care exista între conducători. Daniel Niculae, care era apropiat de jucători, drept dovadă ce au declarat cei de la FC Hermannstadt după ce s-a dus acolo, au simțit că nu mai este în aceeași stare, în aceeași dispoziție.

Nu știu cât a constat că nu a mai fost Bocciu pe gard să strige. Probabil puțin, dar și acolo au existat niște tulburări, care s-au prelungit.

E greu pentru un club de fotbal să facă performanță dacă nu toată lumea este liniștită sau nu trage în aceeași direcție. Dacă au apărut 3-4 facțiuni care vor altceva, dacă patronul spune ceva, acționarul minoritar se simte între ciocan și nicovală, iar președintele se simte vânat de conducere și forțat să plece, lucrurile nu cred că funcționează.

Sunt convins că Dan Șucu nu a știut de aceste mici sau mari compromisuri pe care Daniel Niculae le-a făcut față de oamenii din galerie, ca activitatea ultrașilor să funcționeze”, a spus Andrei Trifan la emisiunea ProSport Live.

Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Furtună la Casa Albă! Donald Trump, amenințări dure pentru Vladimir Putin
Furtună la Casa Albă! Donald Trump, amenințări dure pentru Vladimir Putin
BREAKING! Românii, sfătuiți să NU iasă din case și să nu deschidă geamurile S-a emis și Ro-ALERT
BREAKING! Românii, sfătuiți să NU iasă din case și să nu deschidă geamurile S-a emis și Ro-ALERT
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu Universitatea Craiova Craiova! Anunţul momentului în Giuleşti | VIDEO EXCLUSIV
Totul este gata! Conducerea Rapidului a luat decizia finală cu privire la Marius Şumudică, la scurt timp după eşecul cu…
800 de bilete pe numele lui Mustaţă! Liderul galeriei a răbufnit şi a ameninţat că fanii FCSB nu intră pe Arena Naţională:
800 de bilete pe numele lui Mustaţă! Liderul galeriei a răbufnit şi a ameninţat că fanii FCSB nu intră pe…
Ce s-a ales de Ramona Gabor, după ce a plecat din România. Fosta cumnată a lui Irinel Columbeanu e total schimbată
Ce s-a ales de Ramona Gabor, după ce a plecat din România. Fosta cumnată a lui Irinel Columbeanu e total…
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
Breaking News! Este şoc maxim în fotbalul românesc
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
Rezultatele la simulare Evaluare Națională 2025: doar 64% dintre elevi au luat note mai mari sau egale cu 5, la limba română
Rezultatele la simulare Evaluare Națională 2025: doar 64% dintre elevi au luat note mai mari sau egale cu 5, la…
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Singurele FIINȚE care vor trăi după ce oamenii dispar
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei Comăneci
Mi-e ruşine! Ion Ţiriac a anunţat un proiect uriaş, în premieră în România! Mesajul pe care i l-a transmis Nadiei…
Mâncare de câini vândută oamenilor. Piedone a făcut o descoperire șocantă
Mâncare de câini vândută oamenilor. Piedone a făcut o descoperire șocantă
Fericire imensă pentru Călin Georgescu.  Băsescu i-a dat vestea uriașă fix acum
Fericire imensă pentru Călin Georgescu. Băsescu i-a dat vestea uriașă fix acum
Ea este Mălina, iubita tânărului care a intrat cu mașina într-un TIR. Mesaj cutremurător după moartea lui Alex: „Te voi iubi mereu, așa cum ne-am promis”
Ea este Mălina, iubita tânărului care a intrat cu mașina într-un TIR. Mesaj cutremurător după moartea lui Alex: „Te voi…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Ce înseamnă indicatorul „Cedează trecerea” și cum trebuie respectat?
Ce înseamnă indicatorul „Cedează trecerea” și cum trebuie respectat?
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit părinți
Larisa Iordache și Cristian Chiriță, pregătiți de botezul fiicei lor. Ce planuri au, la o lună de când au devenit…
×