Istvan Kovacs a intrat în colimatorul francezilor după Bayern – PSG 1-0, meci din cea de-a cincea etapă a Ligii Campionilor. L’Equipe l-a taxat pentru decizia luată în cea mai controversată fază.
Este vorba, evident, despre eliminarea lui Ousmane Dembele din minutul 57. Acesta a primit al doilea cartonaș galben pentru o intrare întârziată asupra lui Alphonso Davies.
Parizienii au contestat vehement decizia, dar centralul român a rămas ferm pe poziție. Ba chiar l-a avertizat pe Achraf Hakimi fără să stea prea mult pe gânduri, pentru proteste.
Jurnaliștii francezi l-au catalogat pe Istvan Kovacs drept un arbitru sever și au susținut cu tărie că acesta a avut o contribuție importantă la eșecul suferit de PSG, prin prisma cartonașelor acordate. Fără să uite, însă, că a purtat noroc echipei în duelul cu Barcelona din sferturile precedentei ediții a competiției.
Și atunci au existat faze controversate, dar nemulțumirile au fost de partea catalanilor. Ronald Araujo a văzut cartonașul roșu încă din minutul 29, ca în repriza secundă să fie eliminat și Xavi, pentru proteste.
„Arbitrul român Istvan Kovacs, specialist în cartonașe. Românul Istvan Kovacs, care a jucat unul dintre rolurile principale în înfrângerea lui PSG cu Bayern (0-1), marți, de la Munchen, în Liga Campionilor, a fost fidel reputației sale de arbitru sever. A lăsat o amintire bună la PSG, după calificarea echipei în sferturile de finală ale Ligii Campionilor din sezonul trecut, în detrimentul celor de la Barcelona (4-1). Dar data următoare când Istvan Kovacs s-a încrucișat cu parizienii, aceștia au fost poate puțin mai precauți. Arbitrul român nu i-a ajutat marți la Munchen împotriva lui Bayern (0-1) . Nu a comis nicio eroare evidentă, dar a fost mai presus de toate fidel reputației sale, fiind strict în acordarea cartonașelor. De exemplu, l-a eliminat pe Ousmane Dembele pentru două avertismente (minutul 37 și minutul 57), în urma unui protest nevehement și a unei greșeli mai stângace decât rea. Kovacs, care sancționase cei mai mulți jucători la ultimul Euro (18 cartonașe galbene și două roșii, un record), a fost intransigent la poarta bavareză, la gol. Cele două decizii ale sale au cântărit foarte mult rezultatul, precum cea pe care a luat-o în timpul înfrângerii lui OM împotriva lui Panathinaikos (0-1, 9 august 2023), în prima manșă a play-off-ului Ligii Campionilor. În acea zi, Geoffrey Kondogbia a plătit prețul severității sale, fiind și el eliminat fără cea mai mică îngăduință (în minutul 65)”, a scris L’Equipe.
„Arbitrul român Istvan Kovacs, specialist în cartonașe. Românul Istvan Kovacs, care a jucat unul dintre rolurile principale în înfrângerea lui PSG cu Bayern (0-1), marți, de la Munchen, în Liga Campionilor, a fost fidel reputației sale de arbitru sever.
A lăsat o amintire bună la PSG, după calificarea echipei în sferturile de finală ale Ligii Campionilor din sezonul trecut, în detrimentul celor de la Barcelona (4-1). Dar data următoare când Istvan Kovacs s-a încrucișat cu parizienii, aceștia au fost poate puțin mai precauți.
Arbitrul român nu i-a ajutat marți la Munchen împotriva lui Bayern (0-1) . Nu a comis nicio eroare evidentă, dar a fost mai presus de toate fidel reputației sale, fiind strict în acordarea cartonașelor. De exemplu, l-a eliminat pe Ousmane Dembele pentru două avertismente (minutul 37 și minutul 57), în urma unui protest nevehement și a unei greșeli mai stângace decât rea. Kovacs, care sancționase cei mai mulți jucători la ultimul Euro (18 cartonașe galbene și două roșii, un record), a fost intransigent la poarta bavareză, la gol.
Cele două decizii ale sale au cântărit foarte mult rezultatul, precum cea pe care a luat-o în timpul înfrângerii lui OM împotriva lui Panathinaikos (0-1, 9 august 2023), în prima manșă a play-off-ului Ligii Campionilor. În acea zi, Geoffrey Kondogbia a plătit prețul severității sale, fiind și el eliminat fără cea mai mică îngăduință (în minutul 65)”, a scris L’Equipe.
După fluierul final al partidei, Marquinhos a vorbit la rândul său despre arbitraj, împărtășind punctul de vedere al presei. Istvan Kovacs a avut, potrivit spuselor sale, o manieră dură de a judeca fazele.
„ Nu îmi place să vorbesc despre arbitraj, dar a fost dur cu noi. Portarul nostru a fost blocat la corner, el nu și-a schimbat decizia. Dacă ne uităm la clasament, e normal să fim îngrijorați”, a spus căpitanul lui PSG.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER