Presa din SUA a reacționat în scandalul de dopaj care a șocat lumea în urmă cu câteva minute, după ce Iga Swiatek a primit doar o lună de suspendare.
Numărul 2 mondial WTA a fost depistată pozitiv cu trimetazidină, substanță folosită și de alți sportivi în urmă cu ceva vreme. Fostul lider mondial a fost depistată pozitiv în urmă cu o lună, dar anunțul a fost făcut astăzi de către ITIA. Sportiva a fost suspendată, dar a contestat decizia și suspendarea i-a fost ridicată, ulterior acceptând sancțiunea de o lună care este aproape gata să se finalizeze.
Sportiva polonă a picat un test antidoping în luna septembrie, fiind suspendată în intervalul 22 septembrie – 4 octombrie, timp în care a lipsit de la trei turnee. Acum mai are de ispășit doar 8 zile din pedeapsa dată de ITIA. Presa din SUA a scris despre știrea zilei din lumea sportului și a relatat detalii despre cazul sportivei și decizia ITIA.
„Ceea ce s-a întâmplat în urmă cu câteva minute este senzațional: ITIA a suspendat-o pe Iga Swiatek timp de o lună pentru că a fost testată pozitiv cu substanța dopantă trimetazidină în timpul unui control în afara competiției în august 2024. Swiatek a fost suspendată în perioada 22 septembrie 22 – 4 octombrie 2024 , lipsind de la trei turnee. Mai are doar opt zile de suspendare de executat. Potrivit International Tennis Integrity Agency, campioana a cinci turnee de Mare Șlem a fost găsită vinovată pentru neglijență în cel mai mic grad prevăzut de reguli. Swiatek pierde și premiul în bani câștigat la Cincinnati”, a notat Tennis World USA.
Cei de la ITIA au acceptat că testul pozitiv a apărut în urma unei contaminări cu un medicament reglementat fără prescripție medicală, administrat sportivei pentru probleme cauzate de somn, astfel că încălcarea regulamentului nu a fost considerată ca fiind intenționată pentru îmbunătățirea performanțelor pe plan sportiv.
Iga Swiatek a putut să vorbească pentru prima dată despre cazul de dopaj care a afectat-o foarte mult. Sportiva recunoaște că a fost o perioadă extrem de dificilă pe care a numit-o drept „cel mai greu turneu din viața sa”.
„În sfârșit am voie… așa că vreau instantaneu să împărtășesc cu voi ceva care a devenit cea mai urâtă experiență din viața mea. În ultimele 2 luni şi jumătate am fost supusă unei proceduri ITIA stricte, care mi-a confirmat nevinovăția.
Singurul test antidoping pozitiv din cariera mea, care a indicat un nivel incredibil de scăzut al unei substanțe interzise de care nu am mai auzit până acum, a pus sub semnul întrebării tot ceea ce am muncit din greu întreaga mea viață. Atât eu, cât și echipa mea a trebuit să facem față unui stres și unei anxietăți enorme. Acum, totul a fost explicat cu atenție și, cu o bilă albă, mă pot întoarce la ceea ce îmi place cel mai mult. Știu că voi fi mai puternică ca niciodată. Las pentru voi un videoclip lung și acum sunt doar ușurată că s-a terminat.
Vreau să fiu deschisă cu voi, chiar dacă știu că nu am greșit cu nimic. Din respect pentru fanii mei și pentru public, vă împărtășesc toate detaliile acestui cel mai lung și mai dificil „turneu” din cariera mea. Cea mai mare speranță a mea este că veți rămâne alături de mine”, a transmis Iga Swiatek.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER