Cererea de intervenție a Fotbal Club SFR a fost respinsă de către instanță, iar Horia Manoliu consideră că cel târziu până la sfârșitul lunii ianuarie 2025 și ultimele dosare din cazul radierii AMFB vor fi respinse.
Lichidatorul judiciar din cazul radierii AMFB a fost blocat momentan „să intre în pâine” după ce în disperare de cauză Fotbal Club SFR a făcut o cerere de intervenție.
ProSport a aflat că în cele din urmă cererea de intervenție formulată de către Fotbal Club SFR în dosarul radierii AMFB a fost respinsă de către instanță.
Contactat de către ProSport, Horia Manoliu, președinte executiv al AFC Rapid și parte din proces, a explicat ce înseamnă înfrângerea suferită de către Fotbal Club SFR.
„În disperare de cauză SFR a făcut această cerere de intervenție doar ca să tragă de timp și să încerce să-l blocheze pe lichidatorul judiciar din cazul radierii AMFB să intre în pâine. Au invocat nu știu ce datorii pe care le au de recuperat, dar uitați că nu le-a mers în instanță, iar SFR a luat-o în barbă.
Cererea le-a fost respinsă, iar drumul spre radierea AMFB se netezește din nou. Este doar o chestiune de timp până când totul se va clarifica, iar eu cred că cel târziu până pe 27 ianuare 2025 se vor închide și ultimele două cereri din instanță, cele care depindeau de această cerere de revizuire a celor de la SFR.
Iar cum aceasta a fost respinsă, în mod sigur și celelalte cereri vor fi respinse, deoarece această cerere de revizuire a fost cel mai importat obstacol rămas în drumul pentru radierea AMFB. Vă repet: este doar o chestiune de timp până când lichidatorul judiciar își va intra în pâine. Adversarii au făcut o încercare disperată, dar nu le-a reușit manevra. Instanța le-a respins cererea de revizuire”, a spus Horia Manoliu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER