Mihaela „Miki” Buzărnescu (36 de ani), fost număr 20 WTA în apogeul carierei, a ținut să își arate susținerea vizavi de Simona Halep (33 de ani – 877 WTA), după ce câștigătoarea de la Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019 a postat un mesaj manifest pe rețelele de socializare.
Pe scurt, Halep s-a declarat siderată de felul în care Agenția de Integritate în Tenis (ITIA) a tratat cazul de dopaj al Igăi Swiatek (23 de ani – 2 WTA).
Joi, 28 noiembrie 2024, ITIA a transmis, prin intermediul unui comunicat oficial, că poloneza Iga Swiatek a fost depistată pozitiv la o substanță interzisă.
Este al doilea caz de dopaj de mare amploare care are loc în tenisul mondial într-un interval de doar câteva luni. Anterior, Jannik Sinner, liderul din clasamentul ATP, a fost și el depistat pozitiv.
În cazul ambilor sportivi menționați, ITIA a păstrat tăcerea după ce testele au ieșit pozitiv. Sinner a fost depistat dopat în primăvară, însă despre cazul lui s-a aflat abia în vară, în timp ce Swiatek a fost testată pozitiv în septembrie, iar scandalul care o are în prim-plan a ieșit la iveală ieri, 28 noiembrie. În plus, consecințele în cazul celor doi au fost ridicole. Sinner nici măcar nu a fost suspendat, în timp ce Iga Swiatek s-a ales cu o suspendare provizorie de o lună. Asta în condițiile în care Simona Halep, depistată pozitiv în august 2022, pentru dopaj, dovedit ulterior involuntar, și-a pierdut aproape doi ani din carieră și a avut nevoie de intervenția Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) pentru a evita o suspendare de patru ani!
Așadar, cazul Iga Swiatek i-a umplut paharul Simonei Halep, iar vineri, 29 noiembrie, la ora 03:00 dimineața, constănțeanca a scris un mesaj manifest pe rețelele de socializare.
Postarea a beneficiat de un real succes, în aproximativ 5 ore reușind să adune peste 33.000 de aprecieri și sute de comentarii. În plus, mai toți internauții din secțiunea de comentarii au ținut să își arate aprecierea vizavi de campioana de la Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019.
Printre cei care i-au scris Simonei s-a regăsit și Mihaela Buzărnescu, fost număr 20 WTA, care se chinuie în continuare să revină după o accidentare gravă.
„Miki” Buzărnescu a apelat la mai multe emoji-uri sugestive, cu inimioare și bicepși încordați, din dorința de a transmite răspicat că este alături de Simona Halep.
Cum ți-am mai zis și cu alte ocazii, ai fost, ești și vei fi mereu numărul 1, în sufletele noastre!”, a scris și Andi Moisescu, realizatorul celebrei emisiuni Apropo TV.
Diferența evidentă și dramatică a felului în care ITIA a tratat ultimele cazuri de dopaj din tenisul mondial a avut un puternic ecou la nivel internațional, dar mai ales în România. Inclusiv David Popovici a reacționat dur după ce Iga Swiatek a fost depistată pozitiv.
Revenind la mesajul manifest postat de Simona Halep pe Instagram, acesta a sunat în felul următor:
Stau și încerc să înțeleg, dar îmi este realmente imposibil să înțeleg așa ceva. Stau și mă întreb, de ce o așa mare diferență de tratament și judecată? Nu găsesc și nici nu cred că poate exista un răspuns logic. Nu poate fi decât rea-voință din partea ITIA, organizația care a făcut absolut totul să mă distrugă, în ciuda evidenței. S-a dorit foarte tare să mi se distrugă ultimii ani din carieră, s-a dorit ceva ce niciodată nu mi-aș fi putut imagina că se poate dori. Am crezut în bine mereu, am crezut în corectitudine, am crezut în bunătate. A fost dureroasă, este dureroasă și poate că va fi mereu dureroasa nedreptatea care mi-a fost făcută. Cum e posibil ca în cazuri identice, întâmplate cam în același timp, ITIA să aibă abordări complet diferite în detrimentul meu? Cum aș putea să accept că WTA și consiliul de jucătoare nu au vrut să-mi redea clasamentul pe care îl meritam?! Am pierdut doi ani din carieră, am pierdut multe nopți în care nu am reușit să adorm, gânduri, anxietate, întrebări fără răspunsuri… Dar am câstigat dreptatea. S-a dovedit că a fost o contaminare și că pașaportul biologic a fost o pură invenție. Și am mai câștigat ceva, sufletul mi-a rămas curat! Simt dezamăgire, simt mâhnire, simt frustrare, dar nu simt răutate nici măcar acum. Sunt recunoscătoare pentru susținerea și iubirea necondiționată a celor care au fost alături de mine în fiecare zi. Vă mulțumesc! În toată răutatea, am avut parte și de iubire, pentru că cei ce mi-au oferit iubire în momentele acelea m-au cunoscut cu adevărat! Poate că asta este cea mai mare victorie! Cum bine știm, în fiecare dimineață răsare soarele pentru toată lumea, dar e bine să răsară găsindu-te cu sufletul împăcat! Și așa sunt eu, împăcată și mândră de ceea ce sunt!””, a scris Simona Halep, pe pagina ei de Instagram, unde beneficiază de o comunitate imensă, de 1,7 milioane de urmăritori.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER