Un fost jucător din Premier League a trăit o adevărată dramă la închisoare după ce a văzut pușcăriași care se înjunghiau în dușuri și drone care aruncau droguri și telefoane, din zbor.
Fotbalistul nu s-a mai putut abține și a povestit momentele de groază prin care a trecut.
Nile Ranger a fost închis la Pentonville, în nordul Londrei, în 2017, după ce a pledat vinovat pentru fraudă bancară online.
Atacantul lui Kettering a conspirat pentru a escroca peste 2.000 de lire sterline de la o femeie cu doi ani în urmă. Ranger a rămas marcat pe viață după perioada petrecută în închisoare.
Fotbalistul a văzut pușcăriași care se înjunghiau în baie sau gândaci care se târau prin crăpăturile pereților. Deși a fost condamnat la opt luni de închisoare, Ranger a fost eliberat după 10 săptămâni pentru bună purtare.
„A fost rău în închisoare, plin de lucruri greșite. Fusesem prost, indisciplinat și lipsit de disciplină. A fost un tip care mi-a spus că a băgat pe cineva în portbagajul mașinii și i-a tăiat degetele.
Am auzit oameni plănuind crime și jafuri armate. Am văzut pușcăriași care s-au înjunghiat la dușuri și drone care aruncau droguri și telefoane, din zbor. A fost un iad.
Au fost gândaci care se târau prin crăpăturile pereților celulei și ale ușii. A trebuit să-i blocăm cu prosoape și dacă ucideai un gândac alții apăreau din ouăle pe care le-au depus.
Erau și șoareci care alergau. A fost dezgustător. Mâncarea a fost îngrozitoare. Sunt sigur că puiul nu a fost gătit corespunzător.
Am fost închis 23 de ore pe zi – folosind ora din afara celulei pentru a face mișcare și duș. Unii dintre gardieni erau aroganți – încercau să mă facă să mă simt mic.
Erau geloși pentru că eram fotbalist. M-am concentrat să ies și m-am gândit: «Voi fi aici doar două sau trei luni și voi juca din nou fotbal».
Eram la Southend și încă îmi plăteau salariul cât eram în închisoare. Am simțit că sentința este nedreaptă.
Sunt oameni care au procedat mult mai rău și au primit doar pedepse cu suspendare”, a transmis fostul jucător de la Newcastle United, potrivit SunSport.
Cred că judecătorul a decis deja, când luase cina cu soția lui, în seara precedentă, că avea să mă închidă. Închisoarea ar trebui să fie un loc în care te reabilitezi. Nu am văzut nimic din toate astea să se întâmple. De fapt, închisoarea poate înrăutăți oamenii. Accept că nu sunt un model bun ca fotbalist, dar sunt un model, unul care a făcut multe greșeli, dar care îi poate învăța pe oameni ce NU trebuie să facă”, a spus Nile Ranger.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER