Adi Mutu, fostul antrenor de la CFR Cluj, a oferit un interviu pentru Gazzetta dello Sport și a vorbit despre viitorul său.
„Briliantul” nu s-a mai putut abține și a dezvăluit echipa din Serie A la care ar vrea să meargă.
Adrian Mutu, liber de contract după despărțirea de CFR Cluj, are două oferte din Serie B. Cu toate acestea, „Briliantul” visează ca într-o zi să o antreneze pe Fiorentina. Jurnaliștii italieni au ținut să specifice că Adi Mutu „alege cu inima, nu cu mintea”.
„Inter m-a adus în Italia, dar eu sunt un fan al Fiorentinei. Într-o zi mă voi întoarce acolo ca antrenor. Fiorentina este o parte din mine şi voi reveni ca antrenor.
Voi fi mereu un fan înfocat al echipei viola. Îi sunt recunoscător lui Inter că m-a adus în Italia, dar sincer nu este loc de comparaţie…”, a declarat Mutu pentru gazzetta.it.
Adi Mutu, fostul antrenor de la CFR Cluj, negociază în aceste zile cu două echipe din eșalonul secund italian.
„Cum stau cu ofertele? Sunt discuții, aștept decembrie și o să iau o decizie. Nu pot să dau nume, mai ales că au antrenor, dar sunt echipe cu care discut.
Sunt anumite lucruri pe care le aștept din străinătate, inclusiv din Italia. Nu în Serie A, ca să nu înțeleagă lumea greșit, ci în Serie B.
Sunt două echipe din Serie B și vedem ce se întâmplă. Normal că mi-ar plăcea. E foarte greu să intri în Italia. Crede-mă, au și ei antrenori buni.
Foștilor lor jucători li se acordă șanse și au întâietate în fața străinilor. Nu e ușor, dar sper să reușesc să intru și eu pe piața din Italia.Serie B e un super campionat.
Sunt mulți antrenori români care ar merita și ei să antreneze, ca Iordănescu, Lucescu, Olăroiu, dar și ei întâmpină aceleași greutăți – faptul că e foarte greu să intri, să ți se acorde o șansă. Mai e și Cristi Chivu, care a fost acolo și așteaptă”, a spus Adrian Mutu la Fanatik.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER