De necrezut! Ratarea care va intra în istoria Superligii: „Așa ceva se vede o dată la 10.000 de meciuri”

De necrezut! Ratarea care va intra în istoria Superligii: „Așa ceva se vede o dată la 10.000 de meciuri”
Foto: SPORT PICTURES
  • Publicat:

Cei care au urmărit meciul Sepsi – Rapid au fost martorii unei ratări care va intra în istoria Superligii, una cum se vede o dată la 10.000 de meciuri.

Rapidistul Borislav Burmaz a fost, în meciul cu Sepsi din etapa a 19-a, autorul ratării care va intra în istoria Superligii.

Ratare incredibilă în primul meci din etapa a 19-a a Superligii

Echipa Rapid a fost învinsă, în deplasare de Sepsi, cu 0-2, în primul meci din etapa cu numărul 19 a Superligii. Oaspeții au avut câteva ratări imense, lovind bara de patru ori.

Campion la acest capitol a fost Burmaz. În ultimul minut al primei reprize, Petrila a pătruns în careu, a tras puternic, dar Niczuly a respins până la Burmaz, care a luat la țintă bara laterală, cu toată poarta goală în față.

Ce s-a întâmplat, însă, în minutul 61 depășește orice imaginație. Același Burmaz a fost găsit la marginea careului mic al lui Sepsi, a reluat cu latul în transversală, mingea a lovit capul portarului Niczuly, a revenit în transversală, după care portarul gazdelor a reținut-o.

Comentatorii de la DigiSport au numit ratarea drept „una care se vede o dată la 10.000 de meciuri”.

„Cred că am fost puțin mai buni decât adversarii. Am avut ocazii. Câteodată se mai întâmplă și așa în fotbal. Adversarul te pedepsește. La ratare, am vrut doar să o pun în stânga portarului. Am lovit-o incorect și s-a dus în bară.

Nu am avut mult noroc pe parcursul sezonului curent, așa cum am avut în sezonul trecut. Îmi pare rău că am pierdut meciul. Voi munci și mai mult și pe viitor nu voi mai rata astfel de ocazii. Eu cred că am fost echipa puțin mai bună astă-seară. Suporterii au motive să fie supărați. Suntem la un club mare, trebuie întotdeauna să câștigăm”, a spus Borisav Burmaz, la DigiSport.

În urma acestui rezultat, Sepsi a urcat pe locul 5, cu 29 de puncte, la fel ca Dinamo, dar beneficiază de un golaveraj mai slab, +6, față de +8.

Are o experiență de 30 de ani în presa sportivă. A debutat în ianuarie 1994, în calitate de colaborator la Sportul românesc, dar semnătura îi apăruse, deja, cu jumătate de an înainte. Era un articol despre fotbalistul lui preferat, brazilianul Romario de Souza Faria, în suplimentul „Fotbal ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vlad Mardare s-a sinucis! Ce mesaj de adio tulburător a lăsat chiar pe Facebook, înainte să își ia viața
Vlad Mardare s-a sinucis! Ce mesaj de adio tulburător a lăsat chiar pe Facebook, înainte să își ia viața
Dinamo îl vrea pe Ianis Stoica și Hermannstadt a dat răspunsul: 1.5 milioane de euro!
Dinamo îl vrea pe Ianis Stoica și Hermannstadt a dat răspunsul: 1.5 milioane de euro!
Noi vouchere de la stat pentru românii cu pensii sub 3.000 de lei. Câți bani ar putea primi?
Noi vouchere de la stat pentru românii cu pensii sub 3.000 de lei. Câți bani ar putea primi?
Investigație Josimar: Trei miliardari români, alături de Dan Șucu la Genoa: „Așa se explică”
Investigație Josimar: Trei miliardari români, alături de Dan Șucu la Genoa: „Așa se explică”
Doliu în fotbalul românesc! Fostul jucător al Stelei a decedat
Doliu în fotbalul românesc! Fostul jucător al Stelei a decedat
A înşelat doi bărbaţi în acelaşi timp cu un al treilea. Icardi şi amantul, păcăliţi de Wanda Nara:
A înşelat doi bărbaţi în acelaşi timp cu un al treilea. Icardi şi amantul, păcăliţi de Wanda Nara: "S-a întâlnit…
Fosta soție de fotbalist face FURORI oriunde ar merge! Imagini INCENDIARE cu blondina sexoasă
Fosta soție de fotbalist face FURORI oriunde ar merge! Imagini INCENDIARE cu blondina sexoasă
Fiica Andreei Esca, în LACRIMI! Mario Fresh o umilește PUBLIC: 'Te voiam...'
Fiica Andreei Esca, în LACRIMI! Mario Fresh o umilește PUBLIC: 'Te voiam...'
BANCUL ZILEI. Doi preoţi tineri pleacă incognito la mare. Pe plajă, o blondă teribilă, topless: – Sărut-mâna, părinte!
BANCUL ZILEI. Doi preoţi tineri pleacă incognito la mare. Pe plajă, o blondă teribilă, topless: – Sărut-mâna, părinte!
O tânără de pe TikTok l-a păcălit pe un muncitor român să îi dea 50.000 de lire. Deşi are familie, bărbatul a cedat când i-a scris
O tânără de pe TikTok l-a păcălit pe un muncitor român să îi dea 50.000 de lire. Deşi are familie,…
De toată RUȘINEA! Cea mai mare misiune spațială a secolului, pe butuci
De toată RUȘINEA! Cea mai mare misiune spațială a secolului, pe butuci
Românul celebru care a uitat unde și-a îngropat toți banii câștigați. Și-a acuzat frații, după ore întregi în care a săpat
Românul celebru care a uitat unde și-a îngropat toți banii câștigați. Și-a acuzat frații, după ore întregi în care a…
Digi RCS-RDS oferă tuturor abonaților GRATUIT acest produs în valoare de 100 lei. Ce trebuie să faci, până pe 19 ianuarie
Digi RCS-RDS oferă tuturor abonaților GRATUIT acest produs în valoare de 100 lei. Ce trebuie să faci, până pe 19…
Lovitură pentru Călin Georgescu. NU mai are scăpare. Decizia care scoate totul la suprafață
Lovitură pentru Călin Georgescu. NU mai are scăpare. Decizia care scoate totul la suprafață
Imagine sfâșietoare cu Andreea Cuciuc în rochie de mireasă! Igor Cuciuc, zdrobit de durere
Imagine sfâșietoare cu Andreea Cuciuc în rochie de mireasă! Igor Cuciuc, zdrobit de durere
Baba Vanga, previziunea care a cutremurat o lume întreagă! Ce se va întâmpla în anul 2025: SFÂRŞITUL este aproape
Baba Vanga, previziunea care a cutremurat o lume întreagă! Ce se va întâmpla în anul 2025: SFÂRŞITUL este aproape
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
West Ham l-a concediat pe antrenorul Julen Lopetegui
West Ham l-a concediat pe antrenorul Julen Lopetegui
Dacă bariera este ridicată, mai trebuie să oprești la trecerea de cale ferată pentru a te asigura?
Dacă bariera este ridicată, mai trebuie să oprești la trecerea de cale ferată pentru a te asigura?
O femeie a început să se simtă rău și familia a crezut că e din cauză că a băut prea mult alcool de Crăciun. Ce avea, de fapt
O femeie a început să se simtă rău și familia a crezut că e din cauză că a băut prea…
×