Despărțirea lui Andrei Vlad de FCSB este iminentă. Drept dovadă, Gigi Becali a decis să-l lase în afara lotului pentru meciul cu Hoffenheim din Europa League.
Contractul expiră pe 31 decembrie 2024, iar prelungirea nu mai intră în calcul. Cu atât mai mult cu cât roș-albaștrii și-au asigurat deja serviciile cehului Lukas Zima de la Petrolul, în schimbul căruia au virat 250.000 de euro.
În duelul din Germania, poarta este apărată de Ștefan Târnovanu, titularul de drept, iar pe banca de rezerve se află Mihai Udrea. Andrei Vlad se află la București și își caută o nouă echipă. Este cea de-a treia partidă consecutivă în care nu face parte din lot.
De altfel, în actuala stagiune a bifat doar trei prezențe, dintre care una în duelul cu Virtus din cea de-a doua manșă a primului tur preliminar al Ligii Campionilor, câștigat fără emoții, scor 4-0. Cândva era considerat un portar de perspectivă, iar Gigi Becali spunea că a primit oferte tentante din partea unor echipe de peste hotare:
„Vlad a fost cândva Messi al portarilor. Pentru declarația pe care am făcut-o atunci au fost echipe care s-au interesat și au făcut anumite propuneri, că dau 10 milioane, 20 dacă câștigă nu știu ce. Eu știu să-i fac publicitate, dar degeaba, dacă el nu mă ajută, dă pasă la adversari s-o bage în poartă”.
În ceea ce privește viitoarea destinație a lui Andrei Vlad, planează deocamdată misterul. S-a speculat că Universitatea Craiova ar fi interesată să-l readucă, dar reacția lui Sorin Cârțu nu a lăsat loc de interpretări.
„Eu nu am auzit să se discute despre acest lucru. Plus că Andrei Vlad a fost al Craiovei și și-a dorit să plece de aici. Nu l-a dat nimeni afară la momentul respectiv, a plecat cu dorință expresă să se ducă la FCSB. Știți cum e, jucători de tipul lui Messi sunt greu de înțeles. Messi al portarilor, nu așa l-a numit Gigi Becali? Sunt greu de înțeles. Eu am fost primul care l-a luat în pregătire în Austria, era un copil. Într-un fel, noi l-am răsplătit pentru ce anunța talentul lui și ce putea să fie. Nu prea e de comentat prea mult, dar oricum Craiova are 3 portari acum și suntem acoperiți pe post. Popescu, Lung jr. și Stoian sunt foarte buni”, a declarat președintele de onoare al oltenilor pentru sportpesurse.ro.
„Eu nu am auzit să se discute despre acest lucru. Plus că Andrei Vlad a fost al Craiovei și și-a dorit să plece de aici. Nu l-a dat nimeni afară la momentul respectiv, a plecat cu dorință expresă să se ducă la FCSB. Știți cum e, jucători de tipul lui Messi sunt greu de înțeles. Messi al portarilor, nu așa l-a numit Gigi Becali?
Sunt greu de înțeles. Eu am fost primul care l-a luat în pregătire în Austria, era un copil. Într-un fel, noi l-am răsplătit pentru ce anunța talentul lui și ce putea să fie. Nu prea e de comentat prea mult, dar oricum Craiova are 3 portari acum și suntem acoperiți pe post. Popescu, Lung jr. și Stoian sunt foarte buni”, a declarat președintele de onoare al oltenilor pentru sportpesurse.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER