Raul Florucz, atacantul născut în Austria, dar cu părinți români a fost surprins să afle că Austria și România sunt în aceeași grupă pentru Campionatul Mondial 2026.
„Au căzut în aceeași grupă? Surprinzător. Foarte interesant (râde). Să fiu sincer, acum trebuie să realizez și eu ce înseamnă asta. Nu pot să spune acum cine e mai bună și cine are mai multe șanse”, a fost prima reacție a golgheterului din Slovenia, pentru ProSport.
Oficialii FRF l-au convins pe Raul Florucz să demareze formalitățile de obținere a cetățeniei române, în ideea convocării la naționala României.
Doar că între timp oficialii federației din Austria l-au contactat și ei pe Florucz. Acum, atacantul trebuie să decidă pentru care națională va juca în grupa de Mondial.
„Asta este o întrebare bună. Nu știu acum pentru cine o să joc. Pentru cine voi putea. Este foarte grea decizia. Eu sunt născut în Austria, prietenii mei sunt de acolo. Dar, pe de altă parte, sunt român. Este o decizie foarte grea pentru mine. Am spus că aleg pe cine vine primul, dar au venit ambele naționale. Nu știu ce o să fac. Va trebui să iau o decizie. Cel mai târziu în luna februarie va trebui să mă decid”, a spus Raul Florucz.
Atacantul de 23 de ani spune că sunt mai multe detalii de analizat pentru el. „Sunt mai mulți parametri. N-aș vrea să iau o decizie și să fie supărare. Oamenii trebuie să știe că este greu pentru mine să aleg. Am trăit toată viața mea în Austria, dar nu sunt austriac 100% și nu sunt nici român 100%”, a explicat fotbalistul cu 10 goluri în 23 de meciuri jucate pentru Olimpija Ljubljana, în aest sezon.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER