Antrenorul Costel Gâlcă i-a numit pe cei doi jucători care au greșit la golul oaspeților, după Universitatea Craiova – Sepsi 2-1.
Universitatea Craiova a învins Sepsi cu 2-1, pe teren propriu, în etapa 20 din Superliga și urcă, provizoriu, pe locul 4 al clasamentului.
Echipa antrenată de Costel Gâlcă a obținut, din nou, o victorie pe teren propriu, prima după 9 noiembrie, când învingea FC Hermannstadt în runda a 16-a cu 3-1. Succesul cu Sepsi s-a conturat golurilor marcate de Maldonado (27) și Baiaram (58), respectiv, Oberlin (39). La finalul confruntării, tehnicianul i-a criticat pe jucătorii care au greșit la reușita oaspeților.
„Era important să câștigăm, să avem atitudine bună. Am început bine, până am dat gol. După aia am jucat alt meci, cu frică, fără control. Golul lor a fost după o diagonală, nu anunța nimic. Maldonado nu a avut timing, Mora nu a strâns la timp. Parcă ne-a fost teamă să mai ținem de minge. Multe pase greșite.
În repriza a doua a fost mai bine, am și marcat. Am avut ocazii de 3-1. Ei au căutat spațiul să vină pe mingea a doua, să dezvolte jocul. Nu a fost o repriză bună a doua, dar am avut atitudine”, a spus tehnicianul.
Gâlcă s-a referit și la partida de miercuri cu FCSB, care va conta pentru ultima etapă din Grupa A a Cupei României. Gruparea olteană este obligată să învingă pentru a spera la calificare, dar depinde și de alte rezultate.
„Meciul cu FCSB e important, trebuie să-l câștigăm ca să sperăm că ne putem califica. Trebuie să facem un meci mai bun din toate aspectele. Și cel de la Buzău e important, avem nevoie să luăm cele 3 puncte.
Bancu, prin urcări și centrări, pune în dificultate adversarul. Ștefan (n.r. – Baiaram) are calitate foarte bună, atacă bine careul. Important e să câștigăm și cât mai mulți jucători să fie la un nivel foarte bun”, a mai precizat el.
„Partidă foarte grea, dar victoriile se obțin cu sudoare. Atitudine bună, golul lor a venit pe greșeală, dar se mai întâmplă. Cred că am meritat victoria. Știam că Sepsi e echipă bună. A intrat în play-off și meciul era decisiv pentru ambele echipe. Sper să legăm cât mai multe victorii, deși mai este o singură etapă.
Vom trata serios și meciul din cupă. Mergem să câștigăm, că altă variantă nu avem. Sper să ne calificăm, deși nu depindem doar de noi.
A fost presiune înainte de meciul cu Sepsi. La 1-0 am încercat să ținem de rezultat și nu a fost bine. Presiunea de a câștiga puncte se vede”, a completat căpitanul Nicușor Bancu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER