Marian Iancu a dezvăluit la emisiunea Culisele fotbalului motivul pentru care l-a adus pe Gheorghe Chivorchian la Poli Timișoara. Iancu, 59 de ani, a finanțat Poli Timișoara în perioada 2005 – 2013 și a transformat echipe de pe Bega într-o forță a campionatului.
Gheorghe Chivorchian, 69 de ani, a condus de-a lungul carierei cluburi precum Ceahlăul Piatra Neamț, FCM Bacău sau Poli Timișoara, în intervalul 2007 – 2011.
Chivorchian a fost și secretar general al FRF sau președinte al celor de la Juventus București.
„Ce cotă i-am făcut lui Sechelariu, ca să-l iau pe Chivorchian de la el. Un mare conducător. Un greu, un animal în fotbal, în sensul bun. Extraordinar de bine pregătit. Prin forțele lui a devenit secretar general FRF. Aveam niște certuri cu el, dar cu argumente. Am avut discuții. Dar, eu am adus oameni de calitate, antrenori de calitate, conducători de calitate.
Eu știu fotbal, puteam să vorbesc pe limba lor, dar aveam nevoie și de contraargumente pentru că…cel care ajunge sus o mai ia pe arătură, el e cel mai mare, cel mai deștept, le știe pe toate. Nu e așa. Pune niște limite ca să vină ceilalți cu argumente și ascultă argumentul forte și vei fi recunoscut ca și conducător dacă le dai și lor dreptate, chiar dacă sunt împotriva argumentelor tale”, a declarat Marian Iancu, la Culisele fotbalului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER