Nelu Varga a luat o decizie clară în ceea ce privește demiterea lui Dan Petrescu după egalul cu Unirea Slobozia, scor 1-1, din etapa 20.
Patronul de la CFR Cluj a vrut să lămurească situația și a vorbit despre viitorul antrenorului său.
CFR Cluj s-a încurcat cu Unirea Slobozia, scor 1-1, în etapa 20 din Superliga. Golurile meciului au fost marcate de Florin Purece și Louis Munteanu, ambele din penalty.
Nelu Varga a anunțat ce se va întâmpla cu Dan Petrescu. Patronul CFR-ului va purta o discuție cu el după meciul cu Oțelul Galați, ultimul din acest an, și abia după va lua o decizie cu privire la viitorul antrenorului.
„O să avem o discuție cu toții: cu Dan Petrescu, cu staff-ul și cu jucătorii, după ce se întrerupe campionatul. Așa cum au fost momente bune și serii de meciuri câștigate, înțeleg că este și o perioadă mai puțin bună.
Vă repet, nu se întâmplă nimic la CFR până după ultimul meci cu Oțelul Galați. Atunci o să vorbesc cu Dan Petrescu și cu ceilalți și vom decide ce facem”, a spus Ioan Varga, potrivit Fanatik.
Eu muncesc, jucătorii muncesc şi o să facem treabă. Dacă mă luam după ce zice lumea mă lăsam de mult. Am contract pe trei ani, iar dacă cineva are probleme vine şi vorbeşte cu mine. Eu mă concentrez la echipă, merg pe drumul meu, îmi dau viaţa şi vedem ce va fi. Vreau să fac o echipă pragmatică, învingătoare şi sper să reuşesc. Cu Rapid, în Cupa României, avem nevoie de victorie şi apoi în campionat ne trebuie victoria ca să rămânem pe loc de play-off. Muncesc toată ziua, asta fac, cei de la club ştiu. Lumea vrea mai mult, dar atât putem”, a declarat Dan Petrescu după meci.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER