Radu Drăgușin nu reușește să intre în grațiile lui Ange Postecoglou. Fundașul Atalantei, Ben Godfrey, este noua variantă de înlocuitor pe care o avansează presa britanică, iar transferul ar urma să se realizeze chiar în această iarnă.
Românul și-a făcut loc în primul 11 pe fondul accidentărilor suferite de titularii de drept, Cristian Romero și Micky van de Ven, dar a avut prestații sub așteptări. Cel mai grăitor exemplu este meciul cu Liverpool, pierdut fără drept de apel, scor 3-6.
Achiziționat în vara lui 2024 de la Everton pentru 11 milioane de lire sterline, Ben Godfrey nu s-a impus până acum sub comanda lui Giampiero Gasperini. Doar 93 de minute a bifat în total, așa că șansele să plece în perioada de mercato a iernii sunt cât se poate de mari.
Site-urile de specialitate îl evaluează la opt milioane de euro, dar Tottenham nu vrea să-l cumpere definitiv. Potrivit Football Insider, se poartă negocieri în vederea unui împrumut, variantă pe care italienii o agreează, ținând cont că fundașul englez are nevoie să joace mai mult până în vară.
O altă țintă pentru centrul apărării a fost Marc Guehi de la Crystal Palace, dar cele două cluburi nu au putut ajunge la o înțelegere în privința sumei. Prin urmare, s-au intensificat discuțiile pentru Godfrey.
Pe lista de transferuri a londonezilor se mai află mijlocașul Nicolo Fagioli, în schimbul căruia Juventus solicită 25 de milioane de euro, precum și un portar: James Trafford, de la Burnley.
Chestionat despre numărul mare de goluri încasate în precedentele două partide, cu Manchester United în Cupa Ligii, respectiv Liverpool în Premier League, Ange Postecoglou a pus această situație pe seama absențelor din compartimentul defensiv: Cristian Romero, Micky van de Ven, Destiny Udogie și Guglielmo Vicario. Discursul l-a vizat indirect pe Radu Drăgușin.
„(Există alte explicații în afară de accidentări pentru problemele din apărare?) Voi înceta să răspund acestor întrebări. Dacă oamenii nu pot vedea ce e evident, nu o să le subliniez. Faceți din asta ceea ce doriți, da, primim goluri. Dacă vreți să uităm faptul că ne lipsesc un portar, doi fundași centrali și un fundaș stânga…și să spunem că nu sunt normale rezultatele pe care le avem… nu știu ce să mai spun. Cred că oamenii fac analize în capul lor, în felul lor. Fie cred că ceea ce fac este bine, fie cred că este rău, și asta e în regulă. Este destul de semnificativ, dacă i-ai elimina de la Liverpool pe portarul titular, doi fundași centrali și un fundaș stânga. Sau oricărei alte echipe în afară de Liverpool i-ar fi foarte greu să aibă același randament”, a declarat tehnicianul lui Tottenham pentru pentru BBC Sport.
„(Există alte explicații în afară de accidentări pentru problemele din apărare?) Voi înceta să răspund acestor întrebări. Dacă oamenii nu pot vedea ce e evident, nu o să le subliniez. Faceți din asta ceea ce doriți, da, primim goluri.
Dacă vreți să uităm faptul că ne lipsesc un portar, doi fundași centrali și un fundaș stânga…și să spunem că nu sunt normale rezultatele pe care le avem… nu știu ce să mai spun. Cred că oamenii fac analize în capul lor, în felul lor. Fie cred că ceea ce fac este bine, fie cred că este rău, și asta e în regulă.
Este destul de semnificativ, dacă i-ai elimina de la Liverpool pe portarul titular, doi fundași centrali și un fundaș stânga. Sau oricărei alte echipe în afară de Liverpool i-ar fi foarte greu să aibă același randament”, a declarat tehnicianul lui Tottenham pentru pentru BBC Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER