Leonard Doroftei a vorbit recent despre viața pe care a trăit-o înainte de a deveni unul dintre cei mai apreciați sportivi ai României și nu numai și a recunoscut cu ce se ocupa pe vremea lui Nicolae Ceaușescu.
Ajuns la vârsta de 54 de ani, marele campion a ales să se întoarcă recent în România, după ce o lungă perioadă de timp a trăit în Canada.
Marele campion a dezvăluit că a lucrat într-o turnătorie, unde câștiga un salariu de 2.400 de lei la vârsta de 17 ani. Totodată, Leonard Doroftei a mai povestit că încerca să strângă bani pentru o mașină.
„Am fost angajat la Fabrica 1 mai în perioada aia, eram la turnătorie. Erau salarii bune acolo, aveam vreo 2.400 de lei la 17 ani, îmi făceam calcule că îmi iau mașină cu banii ăia. Prima mașină, o Dacie, mi-am luat-o după Revoluție. (Și chiar lucrai?) Nu, n-am lucrat niciodată, am făcut doar practică. Am făcut profesionala în ’88. Tovarășii îmi ziceau: «Pune mâna la muncă, ia ciocanul ăla și sparge pietrele alea, că te ia mama naibii». Nici nu mă vedeam de piesele alea, la cât erau de mari. Dacă intram în piese și nu erau atenți, turnau peste mine, că nu mă vedeau în piesele alea mari”, a declarat Leonard Doroftei, la podcastul lui Costin Deșliu.
Ajuns la vârsta de 54 de ani, marele campion a ales să se întoarcă recent în România, după ce o lungă perioadă de timp a trăit în Canada. Leonard Doroftei a pus pe picioare o afacere despre care a vorbit recent.
„Box Club Doroftei este un loc unde poți vedea o centură de campion mondial, o medalie de campion olimpic și european, aici sportul e la el acasă. Și aștept să vină copii pe care să-i antrenez și să scoatem alți campioni.
În Canada mă antrenam în garaj, a fost o tentativă acolo de a încropi ceva, acum sunt condiții de cinci stele. Îi aștept pe cei mici pentru a pătrunde în tainele acestui sport minunat.
Mi-am dat seama că nu văd altundeva decât în sală, îmi doresc enorm să pot să ajut copiii să învețe boxul. Proiectul e unul pe termen lung, îmi doresc mult să las ceva în urmă pentru acest sport. Chiar mă simt împlinit, primul meu gând a fost când m-am întors să fac această sală și mă simt excelent acum. Nu sunt fantastic, nu sunt cel bun, sunt doar un antrenor care muncește și pune suflet”, a povestit Leonard Doroftei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER