Universitatea Craiova l-a dat afară din club pe eroul din 2002 al Băniei, în timp ce unul dintre „trădătorii din lotul Neţoiu” este păstrat în staff-ul primei echipe

Universitatea Craiova l-a dat afară din club pe eroul din 2002 al Băniei, în timp ce unul dintre „trădătorii din lotul Neţoiu
  • Publicat:
  • Actualizat:

În timp ce adună foşti colaboratori ai lui Adrian Mititelu, ProSport anunţând că foştii căpitani ai FCU, Mădălin Ciucă şi Costinel Gugu, şi-au făcut loc la academia echipei rivale, Universitatea Craiova l-a concediat pe unul dintre idolii suporterilor olteni, Marius Sava (44 de ani).

Deşi acesta avusese rezultate remarcabile cu grupele de juniori pe care le antrena, „Savarină” a fost nevoit să părăsească academia, fiind preferaţi alţi antrenori. „Savarină” a rămas în inimile fanilor din Bănie, după ce, în 2002, a refuzat să plece la Dinamo cu „lotul Neţoiu”, anunţând atunci că preferă să renunţe la fotbal decât să meargă în Ştefan cel Mare.

Universitatea Craiova l-a dat afară din club pe eroul din 2002 al Băniei, în timp ce unul dintre „trădătorii din lotul Neţoiu” este păstrat în staff-ul primei echipe

După ce în 2001, Gigi Neţoiu, atunci patron la Universitatea Craiova şi în acelaşi timp acţionar la Dinamo, îl cedase pe Claudiu Niculescu în Ştefan cel Mare, la un an distanţă, omul de afaceri a părăsit Bănia cu scandal, dar şi cu cei mai buni jucători ai Ştiinţei.

Nu înainte de a ajuta Dinamo să câştige un titlu, prin victoria Craiovei din ultima etapă, 2-1, contra lui FC Naţional, împotriva unui întreg stadion ostil, care s-a dezis de echipa care juca atunci sub titulatura Universitatea Craiova. Apoi, Gigi Neţoiu a mutat în „Groapă” cei mai importanţi jucători din Bănie.

Unul singur s-a opus, Marius Sava, deşi Universitatea Craiova rămăsese în vara aceea „în aer”, practic nu se ştia cine o va prelua, trecerea de la Gigi Neţoiu la Dinel Staicu, următorul patron, nefăcându-se imediat.

„Am plecat toţi jucătorii, ne luase Gigi Neţoiu de la Craiova şi trebuia să ne ducem în cantonament şi să semnăm contractele cu Dinamo. Când am ajuns la Bucureşti, eu n-am suportat şi am plecat. Nu am putut pur şi simplu M-am întors de la Bucureşti, am chemat un prieten din Craiova să vină să mă ia cu maşina. Eu mereu am reacţionat în funcţie de ceea ce am simţit” a povestit Marius Sava la Oltenia TV.

Antrenorul cu portarii al Universităţii Craiova, Daniel Tudor, a făcut parte din lotul Neţoiu în 2002

Printre jucătorii din „lotul Neţoiu” s-a numărat şi Daniel Tudor, actualul antrenor cu portarii din staff-ul lui Costel Gâlcă la Universitatea Craiova. La acea vreme, Daniel Tudor a avut câteva contre cu fanii olteni, la cantonamentul din Lunca Jiului, înainte de plecarea la Dinamo. Tot în 2002 se înregistra şi „trădarea” care avea să le întreacă pe toate în viziunea fanilor Ştiinţei. Aşteptat să revină la Craiova ca un salvator, ca jucător, patron şi tot mai dorea, Gică Popescu alegea să joace în acea vară tocmai pentru marea rivală, echipa care-i „furase” Ştiinţei campionate şi vagoane de jucători şi chiar în avea vară îi mai dăduse o grea lovitură.

„Popescu, Niculescu, Stoican, Grigorie, Burcă, Bărcauan – voi sunteti curvele, Neţoiu e peştele, bordelul… întotdeauna Dinamo” era unul dintre mesajele celebre afişate de galeria Ştiinţei în perioada imediată marilor trădări pe care le-a trăit Bănia la început de mileniu trei.

Lotul Neţoiu 2002 îi conţinea pe: Daniel Tudor, Ştefan Preda, Dan Alexa, Cosmin Bărcăuan, Cătălin Crăciunescu, Angelo Alistar, Flavius Stoican, Ovidiu Burcă, Ciprian Danciu, Cornel Frăsineanu, Viorel Domocoș, Daniel Rednic, Cornel Dobre și Ștefan Grigorie. Unii dintre aceştia nu au fost păstraţi la Dinamo, fiind redirecţionaţi de Gigi Neţoiu către alte echipe.

Nici Adrian Mititelu nu se lasă mai prejos din punct de vedere al sfidării suporterilor din Oltenia, el premiindu-i recent pe Claudiu Niculescu şi Cosmin Bărcăuan, doi dintre jucătorii care au trădat Bănia şi pe care suporterii Craiovei îi urăsc de-a dreptul

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Medicul Vlad Ciurea dezvăluie alimentul nelipsit de pe masa românilor, care ne obosește și ne seacă de energie 😲
Medicul Vlad Ciurea dezvăluie alimentul nelipsit de pe masa românilor, care ne obosește și ne seacă de energie 😲
Vinicius, mesaj de 4 cuvinte din vestiar, după ce a făcut o criză de nervi la Valencia: 10 milioane de vizualizări
Vinicius, mesaj de 4 cuvinte din vestiar, după ce a făcut o criză de nervi la Valencia: 10 milioane de…
Jador, în lacrimi! Situația disperată în care a ajuns manelistul, la doar câteva zile de la nunta cu Oana Ciocan: „Sunt șantajat. Îmi cere 200.000 de euro. Este o mafie”
Jador, în lacrimi! Situația disperată în care a ajuns manelistul, la doar câteva zile de la nunta cu Oana Ciocan:…
Cum a fost surprins Alexandru Pop, noul jucător al lui Dinamo, după ce „Câinii Roșii” au plecat spre Antalya
Cum a fost surprins Alexandru Pop, noul jucător al lui Dinamo, după ce „Câinii Roșii” au plecat spre Antalya
Claudiu Keseru se întoarce în fotbalul românesc! Unde va activa fostul atacant de la FCSB
Claudiu Keseru se întoarce în fotbalul românesc! Unde va activa fostul atacant de la FCSB
BREAKING | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova!
BREAKING | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova!
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au crezut că nu văd bine
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au…
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi vine!
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
Experiment Observator: cât faci cu maşina din Bucureşti până în Predeal, dacă pleci la 8:30 dimineaţa
Experiment Observator: cât faci cu maşina din Bucureşti până în Predeal, dacă pleci la 8:30 dimineaţa
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Anomalie MISTERIOASĂ în câmpul magnetic al Pământului
Văduva lui Helmut Duckadam, mesaj şi gest emoţionant pentru regretatul Erou de la Sevilla, la început de an
Văduva lui Helmut Duckadam, mesaj şi gest emoţionant pentru regretatul Erou de la Sevilla, la început de an
Ilona Brezoianu i-a dat replica lui Dan Negru după ce a criticat audiențele Revelionului de la Antena 1: „Monștri sacri”
Ilona Brezoianu i-a dat replica lui Dan Negru după ce a criticat audiențele Revelionului de la Antena 1: „Monștri sacri”
Călin Georgescu a fost trădat. Se prăbușește totul în jurul său: Asta ai făcut, șefule!
Călin Georgescu a fost trădat. Se prăbușește totul în jurul său: Asta ai făcut, șefule!
"Andreea!” Filmarea greu de privit cu fiica lui Igor Cuciuc, făcută cu doar o lună înainte să moară! Imaginile au…
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Cât alcool este prea mult? Experţii explică diferenţa dintre consumul excesiv şi consumul intensiv
Cât alcool este prea mult? Experţii explică diferenţa dintre consumul excesiv şi consumul intensiv
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
Ce mesaj neașteptat a transmis Michele Răduță, după finala Chefi la cuțite sezonul 14. Orlando Zaharia a reacționat imediat
×