SCMU Craiova, killer-ul granzilor din Liga Florilor. După ce au provocat unicul eşec al campioanei, CSM Bucureşti, oltencele şi-au învins şi fostul antrenor, Bogdan Burcea

SCMU Craiova, killer-ul granzilor din Liga Florilor. După ce au provocat unicul eşec al campioanei, CSM Bucureşti, oltencele şi-au învins şi fostul antrenor, Bogdan Burcea
  • Publicat:
  • Actualizat:

În etapa a 12-a a Ligii Florilor, SCM Universitatea Craiova a primit vizita Coronei Braşov, în ultimul meci al anului găzduit de Sala Polivalentă din Bănie. Dacă oltencele fac un sezon sub aşteptări, formaţia braşoveană este revelaţia acestei ediţii a Ligii Florilor, având, până la disputa de la Craiova, un singur eşec în acest campionat şi ocupa locul secund în clasament.

Deşi se afla la mijlocul ierarhiei după 11 etape, SCM Universitatea Craiova îi dăduse o mână de ajutor fostului său antrenor, Bogdan Burcea, fiind singura echipă care reuşise să învingă liderul CSM Bucureşti, principala candidată la titlu. Numai că şi echipa lui Burcea avea să aibă aceeaşi soartă în Bănie precum campioana, fiind învinsă cu 28-24, deşi la pauză oaspetele conduceau cu 14-12.

A fost un succes pe care gazdele l-au dedicat şi extremei Zeljka Nikolic, care a aflat că tatăl său a încetat din viaţă chiar în ziua meciului şi a plecat în Serbia.

Bogdan Burcea şi 5 jucătoare de la Corona Braşov şi-au înfruntat fosta echipă

Bogdan Burcea revenea în oraşul său, unde reuşise performanţa maximă a sa ca antrenor şi totodată a echipei Craiovei, câştigarea Cupei EHF, în 2018.

În aceeaşi situaţie, de a-şi înfrunta una dintre fostele echipe, se aflau mai multe dintre jucătoarele formaţiei de sub Tâmpa, respectiv: Cristina Zamfir-Burcea, soţia antrenorului, Bobana Klikovac (şi ele componente ale echipei care aducea în Bănie trofeul european acum 6 ani, care au şi acum portretele arborate în spatele unei porţi din Sala Polivalentă), Katarina Krpez Slezak, Bianca Curmenţ şi Jelena Zivkovic.

Prima repriză a aparţinut oaspetelor, care, de la l 4-4, au preluat iniţiativa, Craiova reuşind doar să egalaze la 10-10, când a speculat o superioritate numerică. 12-14 a fost scorul după prima parte a jocului, finalul primei părţi aparţinând celor două portăriţe, Zoqbi de Paula, respectiv Bianca Curmenţ.

Veterana Zoqbi de Paula a avut un procentaj de 44 % în poarta Craiovei!

În repriza secundă, Craiova a arătat ca echipa care învinsese acasă campioana, CSM Bucureşti. Turcoaica Asli Iskit a ieşit la pupitru, iar cu un sfert de oră înainte de final, SCM Universitatea Craiova a intrat în avantaj, scor 21-20. Din acel moment, publicul oltean s-a trezit şi el şi, alimentat de paradele portăriţei Darly Zoqbi de Paula, şi-a purtat echipa spre victorie. Veterana spaniolă de origine braziliană, care, la 42 de ani, este alintată „Katrine Lunde din Bănie”, a făcut minuni între buturi, blocând-o incredibil de două ori pe Laura Lasm în situaţie de unu la unu şi a terminat cu un procentaj de 44 la sută (12/27). Şi atacul a funcţionat pentru echipa lui Ovidiu Mihăilă, care s-a desprins pe final şi nici măcar nu a mai avut emoţii pentru victorie, scor 28-24.

Au evoluat pentru SCM Universitatea Craiova: Zoqbi de Paula, Risovic – Da Rocha 8 goluri (5 din 7 metri), Asli Iskit 4, Blazevic 4, Mugosa 3, T. Popescu 2, Mihart 2, Bojicic 2, Mozes 2, Paşcan 1, Ruth Joao, Tudorică, Micijevic.

La Corona Braşov au jucat: Curmenţ (35 % procentaj), Gudelj, Rădoi – Krpez Slezak 6 goluri (3 din 7 metri), Klikovac 5, Boiciuc 4, Iordachi 3, Dumitraşcu 2, Lasm 2, van Kreij 2, Zamfir-Burcea, Azenaide, Cavlovic.

Dacă pentru Craiova succesul contează mai mult pentru imagine, echipa din Bănie fiind tot pe locul 8, cu 18 puncte, Corona Braşov pierde al doilea meci al sezonului şi rămâne la 3 puncte în spatele liderului, CSM Bucureşti, formaţia lui Bogdan Burcea fiind la egalitate de puncte (30) cu alte două echipe, Gloria Bistriţa şi Minaur Baia Mare.

Bogdan Burcea, în conflict cu toată lumea: „Craiova nu va face o mie de ani de acum încolo ce am făcut noi!”

De partea cealaltă, antrenorul oaspetelor, Bogdan Burcea, extrem de motivat şi probabil mânat de dorinţa de stârni regrete şi mai mari în Bănie, a oferit momente jenante. După ce a fost aproape să o altoiască la un time-out pe tânăra Boiciuc, reproşându-i prestaţia pe un ton ameninţător, tehnicianul de 52 de ani s-a răfuit după meci cu spectatorii din tribune, conflictul fiind dezamorsat de team-managerul Craiovei, fostul mare internaţional, Sorin Toacsen.

Inclusiv momentul frumos de la final, când i-a oferit un buchet de flori Bobanei Klikovac, care va lua pauză de la handbal, fiind însărcinată, a fost transfomat de Bogdan Burcea într-un prilej de a plăti poliţe fostului său club.

„Bobana Klikovac este însărcinată în 7 saăptămâni, dar şi-a dorit să joace, pentru mine, la Craiova, acest meci, ţinând cont că ea s-a consacrat cu noi, aici, la Craiova. Frumos din partea clubului din Craiova era ca, nu cum au fugit după jucătoarele care nu au realizat nimic aici, să întâmpine jucătoare care au făcut istorie la Craiova! Nu vor face o mie de ani de acum încolo ce am făcut noi aici!”

Derby-ul Corona Braşov – CSM Bucureşti deschide următorul an şi încheie turul Ligii Florilor

Celelalte rezultate din ultima etapă din 2024 a Ligii Florilor: HC Zalău – CSM Târgu Jiu 23-23, Rapid București – CSM Iași 38-24, Minaur Baia Mare – SCM Râmnicu Vâlcea 29-22, CSM București – Dunărea Brăila 27-25, Gloria Bistrița – Măgura Cisnădie 36-20, Gloria Buzău – CSM Slatina 35-28.

În prima rundă din 2025 şi totodată ultima a turului Ligii Florilor, în Sala Dumitru Popescu Colibaşi de sub Tâmpa, pe 5 ianuarie, de la ora 15.00, va avea loc derby-ul de titlu dintre Corona Braşov şi CSM Bucureşti.

În acelaşi timp, SCM Universitatea Craiova încheie prima parte a campionatului în deplasare, pe terenul ultimei clasate, CSM Iaşi 2020, meci programat tot pe 5 ianuarie, de la ora 17.00.

Cosmin Staicu / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Medicul Vlad Ciurea dezvăluie alimentul nelipsit de pe masa românilor, care ne obosește și ne seacă de energie 😲
Medicul Vlad Ciurea dezvăluie alimentul nelipsit de pe masa românilor, care ne obosește și ne seacă de energie 😲
Vinicius, mesaj de 4 cuvinte din vestiar, după ce a făcut o criză de nervi la Valencia: 10 milioane de vizualizări
Vinicius, mesaj de 4 cuvinte din vestiar, după ce a făcut o criză de nervi la Valencia: 10 milioane de…
Bani de la stat în 2025 pentru locuitorii de la bloc! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Bani de la stat în 2025 pentru locuitorii de la bloc! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Cum a fost surprins Alexandru Pop, noul jucător al lui Dinamo, după ce „Câinii Roșii” au plecat spre Antalya
Cum a fost surprins Alexandru Pop, noul jucător al lui Dinamo, după ce „Câinii Roșii” au plecat spre Antalya
Claudiu Keseru se întoarce în fotbalul românesc! Unde va activa fostul atacant de la FCSB
Claudiu Keseru se întoarce în fotbalul românesc! Unde va activa fostul atacant de la FCSB
BREAKING | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova!
BREAKING | Andrei Ivan, OUT de la Universitatea Craiova!
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au crezut că nu văd bine
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au…
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi vine!
Anamaria Prodan, relaţie SECRETĂ cu un om din fotbal: La orice oră din zi și din noapte, şi din morţi…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
Paradisul românesc care a fermecat un turist italian:
Paradisul românesc care a fermecat un turist italian: "Niciodată n-am vizitat partea asta din lume"
Explozie de proporții pe Soare! Radiații și plasmă în drum spre Pământ
Explozie de proporții pe Soare! Radiații și plasmă în drum spre Pământ
Văduva lui Helmut Duckadam, mesaj şi gest emoţionant pentru regretatul Erou de la Sevilla, la început de an
Văduva lui Helmut Duckadam, mesaj şi gest emoţionant pentru regretatul Erou de la Sevilla, la început de an
Ilona Brezoianu i-a dat replica lui Dan Negru după ce a criticat audiențele Revelionului de la Antena 1: „Monștri sacri”
Ilona Brezoianu i-a dat replica lui Dan Negru după ce a criticat audiențele Revelionului de la Antena 1: „Monștri sacri”
Cine îl va înlocui pe Călin Georgescu. Răsturnare de situație pe scena politică: Numele contează mai puţin
Cine îl va înlocui pe Călin Georgescu. Răsturnare de situație pe scena politică: Numele contează mai puţin
"Andreea!” Filmarea greu de privit cu fiica lui Igor Cuciuc, făcută cu doar o lună înainte să moară! Imaginile au…
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Cât alcool este prea mult? Experţii explică diferenţa dintre consumul excesiv şi consumul intensiv
Cât alcool este prea mult? Experţii explică diferenţa dintre consumul excesiv şi consumul intensiv
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
Jador, adevărul despre zvonurile că soția lui e gravidă. Ce a ținut să precizeze live pe TikTok
Jador, adevărul despre zvonurile că soția lui e gravidă. Ce a ținut să precizeze live pe TikTok
×