Fostul fotbalist, care suferea de demență, a lăsat aproape 1.000.000 de euro moștenire. Cine primește averea prin testament

Fostul fotbalist, care suferea de demență, a lăsat aproape 1.000.000 de euro moștenire. Cine primește averea prin testament
SURSA FOTO: PROFIMEDIA. 4 ianuarie 2025
  • Publicat:
  • Actualizat:

Joe Kinnear, fost fotbalist irlandez, internațional cu 26 de apariții în tricoul primei reprezentative, a încetat din viață la vârsta de 77 de ani și a lăsat aproape 1.000.000 de euro moștenire.

Întreaga avere a fostului fundaș dreapta, care suferea de demență, va trece în proprietatea soției, Bonnie Kinnear.

Ce precizare a făcut Joe Kinnear în testament. Fostul internațional irlandez a murit la vârsta de 77 de ani

Joe Kinnear și-a dedicat întreaga carieră de fotbalist pentru doar două cluburi, anume Tottenham Hotspur și Brighton, ambele din Anglia. În schimb, la nivel de echipă națională, el a ales să reprezinte Irlanda, pentru care a bifat 26 de apariții în tricoul primei reprezentative.

Cariera de antrenor al lui Kinnear, în schimb, a fost mult mai aventuroasă. El a pregătit echipe din Golf în anii ’70 și ’80, iar apoi a devenit, pentru o scurtă perioadă de timp, selecționerul unor reprezentative ca India sau Nepal.

A revenit apoi în fotbalul britanic, unde le-a pregătit pe Doncaster, Wimbledon, Luton, Nottingham Forrest și Newcastle, de la care s-a și retras definitiv din „sportul rege”, în februarie 2014.

Din nefericire, la aproximativ un an după retragere, Joe Kinnear s-a îmbolnăvit de demență, însă a descoperit problemele de sănătate cu care se confrunta abia în 2021, când boala era deja într-un stadiu destul de avansat. După lungi lupte și diverse tratamente, corpul fostului internațional irlandez a cedat anul trecut, la data de 7 aprilie 2024. La acel moment, Joe Kinnear avea 77 de ani.

În primele zile din 2025, jurnaliștii britanici de la renumita publicație The Sun au intrat în posesia testamentului lăsat de Joe Kinnear și au aflat cu surprindere cui i-a lăsat acesta întreaga avere.

Deși are doi copii și ar fi putut să le distribuie acestora o parte dintre bunurile sale, Kinnear a ales să direcționeze întreaga avere „către iubita sa soție, Bonie”, anunță jurnaliștii de la The Sun.

Iar în ceea ce privește suma, „după achitarea costurilor, taxelor și datoriilor”, aceasta ar fi de 833.000 de lire sterline, adică puțin peste 1.000.000 de euro.

Cariera de fotbalist ar fi contribuit la problemele lui de sănătate

După decesul lui Joe Kinnear din aprilie 2024, familia a acceptat ca creierul fostului fotbalist să fie donat pentru a fi supus unor investigații amănunțite. Astfel s-a aflat că el suferea de encefalopatie cronică traumatică (ECT), afecțiune care în mod normal este cauzată de lovituri repetate în zona capului.

După un timp îndelungat în care am digerat vestea, ne-am enervat din nou pentru că am simțit că a fost ucis de cariera lui. Și este dificil de acceptat, pentru că ar fi putut fi în continuare lângă noi. Ar fi putut fi același Joe, prezent în continuare printre noi”, a declarat Russ Doffman, fiica lui Joe Kinnear, într-un interviu acordat în vara lui 2024, potrivit ITV.com.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Merge la închisoare! Sportivul român a fost condamnat cu executare la 2 ani și 6 luni
Merge la închisoare! Sportivul român a fost condamnat cu executare la 2 ani și 6 luni
Borcea i-a spus clar lui Becali că îl are la FCSB pe ”cel mai bun din Europa”, dar patronul campioanei luase deja decizia
Borcea i-a spus clar lui Becali că îl are la FCSB pe ”cel mai bun din Europa”, dar patronul campioanei…
Pensii mărite pentru acești români! Câți bani vor primi în plus de la stat
Pensii mărite pentru acești români! Câți bani vor primi în plus de la stat
Darius Olaru a fost ofertat de două echipe din Italia! Informaţii noi despre situaţia căpitanului de la FCSB
Darius Olaru a fost ofertat de două echipe din Italia! Informaţii noi despre situaţia căpitanului de la FCSB
BREAKING |
BREAKING | "Exilat" la FCSB, salvat de rivala din play-off! Fotbalistul, aşteptat să semneze, după negocieri
Imagini INCENDIARE cu Diana Munteanu! A făcut furori pe plajele din Maldive! Detaliul care a atras atenția fanilor
Imagini INCENDIARE cu Diana Munteanu! A făcut furori pe plajele din Maldive! Detaliul care a atras atenția fanilor
Anunț ȘOC! Soțul Andreei Esca renunță după 9 ani. Totul e oficial
Anunț ȘOC! Soțul Andreei Esca renunță după 9 ani. Totul e oficial
BANCUL ZILEI. Un canibal ajunge să viziteze plaja de la Mamaia: - Ce fac aici femeile astea?
BANCUL ZILEI. Un canibal ajunge să viziteze plaja de la Mamaia: - Ce fac aici femeile astea?
Au murit de mână la 14 ani. Adolescenţii găsiţi fără viaţă în Tulcea s-ar fi aruncat împreună în gol, de pe peretele unei cariere de piatră
Au murit de mână la 14 ani. Adolescenţii găsiţi fără viaţă în Tulcea s-ar fi aruncat împreună în gol, de…
O nouă generație UMANĂ începe în anul 2025! Cum se vor numi?
O nouă generație UMANĂ începe în anul 2025! Cum se vor numi?
Ana Bărbosu pleacă din România, la şase luni după ce a câştigat medalia olimpică: Mi se pare ireal!
Ana Bărbosu pleacă din România, la şase luni după ce a câştigat medalia olimpică: Mi se pare ireal!
Ce a postat Ingrid Baciu, înainte să fie găsită moartă în casă: 'Câtă durere, dezamăgire și trădare să îndure?'
Ce a postat Ingrid Baciu, înainte să fie găsită moartă în casă: 'Câtă durere, dezamăgire și trădare să îndure?'
Decizia care-l distruge pe Călin Georgescu. Anunțul oficial al Poliției a venit azi, 8 ianuarie
Decizia care-l distruge pe Călin Georgescu. Anunțul oficial al Poliției a venit azi, 8 ianuarie
VIDEO Andreea și-a pus capăt zilelor la doar 28 de ani. Asistenta era mama unei fetițe de 3 ani și lucra la UPU Constanța: „Dumnezeu a mai avut nevoie de un înger”
VIDEO Andreea și-a pus capăt zilelor la doar 28 de ani. Asistenta era mama unei fetițe de 3 ani și…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Veşti bune pentru milioane de salariaţi: Angajaţii vor avea parte de o minivacanţă de trei zile
Veşti bune pentru milioane de salariaţi: Angajaţii vor avea parte de o minivacanţă de trei zile
Ce sancțiune primești, în 2025, dacă treci pe roșu? Situații în care poți face asta legal
Ce sancțiune primești, în 2025, dacă treci pe roșu? Situații în care poți face asta legal
Oana Roman susține că fostul soț nu i-a trimis Isabelei nici măcar un mesaj de sărbători. Micuța a izbucnit în plâns | VIDEO
Oana Roman susține că fostul soț nu i-a trimis Isabelei nici măcar un mesaj de sărbători. Micuța a izbucnit în…
×