Real Madrid și Manchester City au declanșat un război total pentru transferul unui fundaș din Uzbekistan.
Apărătorul de 20 de ani este noua senzație din Europa și se numără printre cei mai apreciați stoperi din Ligue 1.
În prima jumătate a acestui sezon, Real Madrid și Manchester City au avut mari probleme în defensivă. Cele două mari echipe ale Europei au avut mai mulți fundași centrali indisponibili.
Acum, Real Madrid și Manchester City se luptă pentru transferul lui Abdukodir Khusanov, care a avut evoluții foarte bune în ultima vreme. Fundașul lui Lens provine dintr-o țară care nu a dat foarte mulți jucători fotbalului de cel mai înalt nivel.
Apărătorul născut în Uzbekistan e dorit atât de Manchester City, cât și de Real Madrid, informează francezii de la Foot Mercato.
În cursul săptămânii trecute (30 decembrie 2024 – 5 ianuarie 2025), a existat o întâlnire între oficialii lui Manchester City, cei ai lui Lens și agentul Jorge Mendes, notează jurnaliștii din Hexagon. Khikmatzhon Khoshimov, tatăl fotbalistului, a participat și el la această întrevedere.
Apărătorul uzbec, transferat pe 100.000 de euro de la Energetik-BGU, e considerat de francezi un stoper „de piatră” și se numără printre cei mai apreciați fundași din Ligue 1.
Despre transferuri? Vom vedea. Avem o mulțime de jocuri în ianuarie și suntem concentrați pe asta. Discuția despre fereastra de transferuri nu este ușoară în acest moment. Acum nu este cel mai bun moment pentru a vorbi despre asta aici. Sunt încântat de echipa pe care o am la dispoziție. Am avut unele dificultăți, dar am reușit să le depășim. Nimeni nu se aștepta la asta (n.r. la forma slabă a Barcelonei). Nivelul competiției din LaLiga înseamnă că numărul de puncte necesare pentru a câștiga este redus”, a declarat Carlo Ancelotti, citat de site-ul oficial al madrilenilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER