Politehnica Iași nu stă deloc bine în clasament, se află pe loc de baraj în Superliga la început de an, iar perspectivele nu sunt în culori tocmai vii.
Clubul din Copou are datorii de peste două milioane de euro, însă moldovenii au o plasă de siguranță, care le asigură oarecum liniștea în următorii ani. Poli Iași a intrat la sfârșitul anului trecut în concordat preventiv, o variantă juridică ce îi permite să plătească dările eșalonat, în următorii patru ani.
Președintele clubului Poli Iași, Cornel Șfaițer, a admis că situația clubului din punct de vedere financiar nu este cea mai bună în momentul de față. Oficialul din Copou spune că prioritatea clubului este reducerea cheltuielilor și încadrarea în bugetul de criză existent.
„Prioritatea noastră în momentul de față este să reducem cheltuielile, astfel încât să ne putem încadra în bugetul pe care îl avem. Avem datorii vechi, istorice, acumulate din sezoanele trecute, dar sunt prinse în planul de concordat preventiv și le vom plăti eșalonat, în patru ani. Acum, principala noastră preocupare este să respectăm planul de concordat preventiv, pentru a evita intrarea în faliment”, a declarat Cornel Șfaițer, pentru ProSport.
Oficialul ieșean spune că Poli nu va aduce jucători cu nume și cu salarii mari în această iarnă, întrucât bugetul clubului nu permite acest lucru.
„Încercăm să ne încadrăm într-un buget restrâns. De aceea am și renunțat la o serie de jucători cu salarii mari. Nu vom putea aduce fotbaliști cu nume și foarte bine plătiți, pentru că nu sunt bani. Trebuie să fim foarte atenți la cheltuieli.
Vom încerca să ne descurcăm cu bugetul pe care îl avem. Repet, important este să respectăm planul de concordat. Salariile sunt la zi, iar dacă avem liniște și ne vom pregăti foarte bine, putem compensa diferența de salarizare. Chiar și fără jucători cu nume, ne vom juca șansa până la capăt”, a mai spus Cornel Șfaițer.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER