„Mbappe” i-a dat pe spate și pe colegii de la Cagliari. Florinel Coman, lăudat de un coechipier: „Calități excelente”

„Mbappe” i-a dat pe spate și pe colegii de la Cagliari. Florinel Coman, lăudat de un coechipier: „Calități excelente”
Sursa foto: Profimedia 16.02.2025
  • Publicat:
  • Actualizat:

Două apariții i-au fost suficiente lui Florinel Coman pentru a-i impresiona pe colegii de la Cagliari. Fundașul lui Sebastiano Luperto l-a lăudat după meciul cu Atalanta, scor 0-0.

Chiar dacă nu a marcat, internaționalul român a avut o prestație solidă în cele 30 de minute bifate. Inclusiv presa italiană l-a remarcat, oferindu-i nota 6.

Echipa sa ocupă poziția a 14-a în clasamentul Serie A, cu 25 de puncte acumulate după același număr de etape. Cinci puncte o despart de zona retrogradării.

 Florinel Coman, lăudat de unul dintre oamenii de bază de la Cagliari

Împrumutat de la formația qatareză Al Gharafa până în vara acestui an, „Mbappe” Coman a avut deja un impact pozitiv în tricoul lui Cagliari. Prima reușită a venit chiar la meciul de debut, câștigat în fața Parmei, scor 2-1.

A fost o execuție de zile mari, care i-a încântat pe coechipieri. Drept dovadă, cuvintele de laudă rostite de unul dintre stâlpii din compartimentul defensiv, Sebastiano Luperto.

Chestionat despre mijlocașul de 26 de ani, acesta a răspuns fără să stea prea mult pe gânduri: „Se integrează bine, iar golul l-a ajutat. Are niște calități excelente”.

Gigi Becali, mândru de fostul său jucător: „Cât a vrut să joace în fotbalul mare”

Până să semneze cu Cagliari, Florinel Coman a fost aproape de revenirea la FCSB. A refuzat în ultimul moment, dar Gigi Becali nu s-a supărat. Ba chiar a primit cu bucurie vestea că fostul său jucător și-a îndeplinit visul de a evolua într-unul dintre cele mai importante campionate ale lumii.

„Mamă! Gata, Coman o să se transfere la o echipă mai mare! Trebuie să dea 10 goluri și după aia. La cum l-a dat pe ăsta, deja s-a pus luneta pe el.

 

Atât de mult mă bucur pentru Coman, cât a vrut să joace și el în fotbalul mare. Să dai gol în Italia, mare lucru pentru el. E foarte ambițios, va crește”, a spus latifundiarul din Pipera la Digi Sport, după golul reușit de Coman în poarta Parmei.

În ceea ce privește transferul la Cagliari, un mare merit l-a avut Mircea Lucescu. Acesta a luat legătura cu antrenorul lui Al Gharafa și l-a convins să-și dea acordul.

„Am primit un mesaj de la directorul sportiv al lui Cagliari, Bonato, care căuta un atacant. I-am spus că, la momentul respectiv, este imposibil să găsești un atacant, așa că s-a reorientat și a cerut o extremă.

 

Cu doar o zi și jumătate înainte, din cauza a două accidentări de la Al Gharafa, Coman a fost exclus din lotul pentru campionatul din Qatar în favoarea altor jucători.

 

Al Gharafa nu voia să îl lase să plece pentru că este un club care e implicat și în alte competiții, însă am insistat foarte mult. Selecționerul României, Lucescu, a dat o mare mână de ajutor. L-a sunat pe antrenorul echipei din Qatar și i-a zis clar că e o problemă pentru echipa națională dacă Florinel Coman nu va juca suficient.

 

Giulini (n.r. președintele lui Cagliari) a făcut apoi un mare efort financiar pentru a-l avea în aceste 5 luni. Nu aveam niciun dubiu că va face treabă bună în Italia, însă chiar așa, de la debut?!”, a dezvăluit agentul Federico Pastorello pentru Tuttomercatoweb.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Veste bună pentru proprietari! Va deveni gratuit începând cu 7 aprilie
Veste bună pentru proprietari! Va deveni gratuit începând cu 7 aprilie
Cât costă să rezervi o noapte de cazare în hotelul Simonei Halep din Mamaia, pentru iulie 2025
Cât costă să rezervi o noapte de cazare în hotelul Simonei Halep din Mamaia, pentru iulie 2025
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Starul lui Bayern părăsește echipa după 25 de ani: „E trist că ei iau această decizie pentru el”
Starul lui Bayern părăsește echipa după 25 de ani: „E trist că ei iau această decizie pentru el”
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"O echipă a făcut 28" de blaturi în Liga 1! MM Stoica, exploziv: "Noi, de cinci ori, jur că nu…
Actrița celebră care se pregătește să-și ia adio de la copii! Cancerul i s-a răspândit mai mult: „Au apărut mai multe tumori”
Actrița celebră care se pregătește să-și ia adio de la copii! Cancerul i s-a răspândit mai mult: „Au apărut mai…
Ministerul Muncii a publicat ORDINUL prin care se fac plăţile restante. Avem DOCUMENTUL care arată procedura de eşalonare, câţi bani se dau în 2025 şi cine îi primeşte
Ministerul Muncii a publicat ORDINUL prin care se fac plăţile restante. Avem DOCUMENTUL care arată procedura de eşalonare, câţi bani…
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
"Fetele i-au fost trimise special lui Van Damme". Actorul ar fi ştiut că minorele sunt traficate şi exploatate. Cum ar…
Adevărul NEȘTIUT despre creatorul Adidas! Cine a fost de fapt
Adevărul NEȘTIUT despre creatorul Adidas! Cine a fost de fapt
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40 de hectare de pământ
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40…
Câte clase are Piedone, de fapt. Motivul pentru care șeful ANCP s-a lăsat de școală
Câte clase are Piedone, de fapt. Motivul pentru care șeful ANCP s-a lăsat de școală
Documentul devine obligatoriu de azi, 2 aprilie. Toți românii trebuie să îl prezinte. Expiră în 2 ani
Documentul devine obligatoriu de azi, 2 aprilie. Toți românii trebuie să îl prezinte. Expiră în 2 ani
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
×