Un Safir(a) n-a fost de-ajuns pentru victoria Craiovei. Botoşaniul a egalat în prelungiri şi îi provoacă primul pas greşit lui Mirel Rădoi

Un Safir(a) n-a fost de-ajuns pentru victoria Craiovei. Botoşaniul a egalat în prelungiri şi îi provoacă primul pas greşit lui Mirel Rădoi
Foto: Universitatea Craiova, 22.02.2025
  • Publicat:

Pe un teren unde a câştigat în campionat numai când a fost aproape de titlu, Universitatea Craiova se prezenta fără cei mai bine plătiţi jucători ai săi, Cicâldău şi Mitriţă şi Mirel Rădoi l-a urcat pe Mora, iar Căpăţână i-a umplut locul.

Frigul şi prohibiţia la floarea soarelui şi bostan au mai golit arena la Botoşani, în schimb, câteva zeci de craioveni s-au încumetat să străbată ţara pe diagonală pentru ca Ştiinţa să fie reprezentată şi în tribune.

Un Safir(a) n-a fost de-ajuns pentru victoria Craiovei

Meciul de rugby şi zăpada au lăsat n-au făcut ravagii cu gazonul de pe „Municipal”, lăsându-le ocazia celor două echipe să se exprime la nivelul maxim.

Oltenii au dat tonul la fotbal, iar Baiaram a fost în prim-plan, finalizând de trei ori, dar fără efect pe tabelă. Marea ocazie au avut-o amfitrionii, dar pe Enzo Lopez l-a blocat Popescu, iar pe Ongenda, bara. Cîmpanu a forţat şi el poarta pe care o apăra cândva, arcuindu-l pe fostul coleg goal-keeper, care avea să fie răpus un pic mai târziu, de Enzo Lopez, la o fază fixă, la care Căpăţână a fost defazat, aşa cum s-a întâmplat pe tot parcursul jocului.

Ştiinţa a revenit în câteva minute, egalând după o adevărată fază latino-americană. Carlos Mora s-a debarasat de adversar printr-o piruetă şi a lansat assist-ul pentru Safira, care a avut o finalizare acrobatică, de brazilian veritabil. Fără Mitriţă, care se apără preferenţial, jocul Ştiinţei a curs, a fost mai limpede, n-a mai avut momente moarte, toată echipa implicându-se în dueluri. După o primă parte spectaculoasă, în care fazele s-au succedat de la o poartă la alta, iar şuturile au abundat, rezultatul era echitabil.

Dacă oltenii au fost la pupitru în prima parte, Botoşaniul a început mai dezinvolt partea secundă, dar n-a concretizat prezenţa în jumătatea olteană. În schimb, oamenii lui Rădoi au fost eficienţi. Safira a recuperat şi l-a lansat excelent pe Baiaram, care n-a mai ratat şi a patra situaţie în care a fost singur cu Anestis.

Pe final, Leo Grozavu a forţat cu Şeroni în careul advers, ca pe vremuri Vasile Brătianu, în timp ce rezervele Craiovei, în special Mogoş, au intrat foarte rău în teren. Mingile aruncate în careul aglomerat al oltenilor au dat roade în penultimul minut de prelungiri, când Pavlovic a profitat de mingea care a sărit ideal la el şi a păstrat un punct în Moldova. Este primul pas greşit al lui Mirel Rădoi în al doilea mandat, oltenii plătind pe final preţul unei „bănci” firave, atât numeric, cât şi calitativ.

FC Botoșani – Universitatea Craiova 2-2

Au marcat: Enzo Lopez 34, Pavlovic 90+3 / Safira 38, Baiaram 65.

FC Botoșani: Anestis – Friday, Miron (76 Chică-Roşă), Matricardi, Pavlovic – Papa (62 Iacob), Aldair Ferreira (46 Charles Petro) – Cîmpanu (85 Şeroni), Ongenda, Mitrov (46 Filip) – Enzo Lopez. Antrenor: Leo Grozavu.

Universitatea Craiova: L. Popescu – Căpățînă, Maldonado, Screciu, Bancu – Oshima (83 Mogoş), Mekabishvili, Houri (89 Badelj) – Mora (73 D. Barbu), Safira (83 Lukic), Baiaram. Antrenor: Mirel Rădoi.

Arbitru: Adrian Cojocaru.

Cosmin STAICU / Autor
Aventura în presa sportivă a început-o în 2002, imediat după absolvirea Facultăţii de Istorie, Filologie şi Geografie din cadrul Universităţii din Craiova. În detrimentul unei cariere de cadru didactic, a ales marea pasiune, sportul. Visul de copil, de a fi fotbalist al Universităţii ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
Descoperire ȘOCANTĂ într-o parcare din București! Om de afaceri, găsit MORT în mașină
Descoperire ȘOCANTĂ într-o parcare din București! Om de afaceri, găsit MORT în mașină
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Răzvan Lucescu în locul lui Şumudică,
Răzvan Lucescu în locul lui Şumudică, "bomba" lui Dan Şucu pentru banca Rapidului! Antrenorul spune "da" cu o condiţie | EXCLUSIV
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
EXCLUSIV. O mină în paragină din România, readusă la viaţă cu 200 de milioane €. Resursa vitală care va fi exploatată
EXCLUSIV. O mină în paragină din România, readusă la viaţă cu 200 de milioane €. Resursa vitală care va fi…
Ce a descoperit știința despre oamenii care cred că Dumnezeu le iartă greșelile?
Ce a descoperit știința despre oamenii care cred că Dumnezeu le iartă greșelile?
Celebrul milionar care şi-a tocat întreaga avere de peste 20 de milioane de euro şi nu regretă deloc: Aş face totul la fel. Sunt fericit
Celebrul milionar care şi-a tocat întreaga avere de peste 20 de milioane de euro şi nu regretă deloc: Aş face…
SINGURUL electrocasnic care trebuie scos din priză după fiecare utilizare. Majoritatea românilor îl folosesc zilnic
SINGURUL electrocasnic care trebuie scos din priză după fiecare utilizare. Majoritatea românilor îl folosesc zilnic
Se transformă buletinele. Obligație până la final de martie. Cum vor fi folosite noile cărți de identitate
Se transformă buletinele. Obligație până la final de martie. Cum vor fi folosite noile cărți de identitate
"Ceasul rău l-a dus acolo" Constantin a fost găsit fără suflare în Iași, la trei luni de la dispariție. Bărbatul…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
×