Răsturnare de situație pentru Ianis Hagi. Preluarea celor de la Rangers de către americanii miliardari, care au şi Leeds, e în aer

Răsturnare de situație pentru Ianis Hagi. Preluarea celor de la Rangers de către americanii miliardari, care au şi Leeds, e în aer
Sursa foto: Profimedia 26.02.2025
  • Publicat:
  • Actualizat:

Afacerea mult așteptată de fanii lui Rangers întâmpină probleme. Americanii de la 49ers Enterprises și-au manifestat dorința de a prelua echipa, dar totul depinde de Leeds.

Aceasta se află deja în portofoliul lor și luptă pentru promovarea în Premier League. La ora actuală este principala favorită, ținând cont că ocupă prima poziție în clasamentul Championship (n.r. cel de-al doilea eșalon al Angliei), cu cinci puncte avans față de următoarea clasată, Sheffield United.

Tratativele dintre Rangers și miliardarii americani care vor să preia acțiunile a intrat în impas

49ers Enterprises este evaluată, conform celor mai recente date făcute publice, la șapte miliarde de dolari, iar printre investitori se numără figuri marcante din lumea sportului precum fostul înotător Michael Phelps, jucătorul de golf Jordan Spieth și baschetbalistul Russell Westbrook.

De asemenea, se poate lăuda cu prezența în acționariat a marilor actori Will Ferrell și Russell Crowe. Pachetul majoritar de acțiuni le aparține, însă, afaceristei Denise DeBartolo York și fiului său, Jed York.

Compania a demarat încă din toamna lui 2023 negocierile pentru preluarea lui Rangers și părea o chestiune de timp până să se ajungă la o înțelegere, ținând cont că încă unul dintre acționari acceptase să-și vândă partea.

Cu toate acestea, tranzacția a intrat în impas, fiindcă Leeds se apropie vertiginos de promovare. Deținerea mai multor cluburi din Regatul Unit reprezintă, conform regulamentului, un conflict de interese. Scoțienii se văd astfel nevoiți să aștepte finalul stagiunii din Championship.

Ianis Hagi, lăudat de noul antrenor al lui Rangers

Pe plan sportiv, Rangers traversează o perioadă nefastă. Rivala Celtic s-a distanțat la 13 puncte în fruntea clasamentului, motiv pentru care s-a luat decizia ca Philippe Clement să fie demis.

Barry Ferguson, o adevărată legendă a clubului, va asigura interimatul până la sfârșitul sezonului. Vestea ar trebui să-l bucure pe Ianis Hagi, întrucât antrenorul l-a lăudat și a insistat ca oficialii să-i propună un nou contract. Actualul expiră în vară.

„Încă un lucru care m-a luat prin surprindere este acela că Hagi nu are contract din vară. Am fost surprins, să fiu sincer. Am crezut că mai avea încă 18 luni. Acesta este un caz pe care cei din club trebuie să-l rezolve foarte repede”, a declarat Ferguson.

Formația de pe Ibrox Park nu se află într-o situație favorabilă nici din punct de vedere financiar, dar va încerca, potrivit presei din Scoția, să-l păstreze pe român, care este dorit de Fenerbahce, dar și Genoa lui Dan Șucu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Veste bună pentru proprietari! Va deveni gratuit începând cu 7 aprilie
Veste bună pentru proprietari! Va deveni gratuit începând cu 7 aprilie
Cât costă să rezervi o noapte de cazare în hotelul Simonei Halep din Mamaia, pentru iulie 2025
Cât costă să rezervi o noapte de cazare în hotelul Simonei Halep din Mamaia, pentru iulie 2025
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Starul lui Bayern părăsește echipa după 25 de ani: „E trist că ei iau această decizie pentru el”
Starul lui Bayern părăsește echipa după 25 de ani: „E trist că ei iau această decizie pentru el”
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
Revoluţie totală la Rapid! Viorel Moldovan, OUT din Giuleşti! Numele surpriză al noului director sportiv
"O echipă a făcut 28" de blaturi în Liga 1! MM Stoica, exploziv: "Noi, de cinci ori, jur că nu…
Actrița celebră care se pregătește să-și ia adio de la copii! Cancerul i s-a răspândit mai mult: „Au apărut mai multe tumori”
Actrița celebră care se pregătește să-și ia adio de la copii! Cancerul i s-a răspândit mai mult: „Au apărut mai…
Ministerul Muncii a publicat ORDINUL prin care se fac plăţile restante. Avem DOCUMENTUL care arată procedura de eşalonare, câţi bani se dau în 2025 şi cine îi primeşte
Ministerul Muncii a publicat ORDINUL prin care se fac plăţile restante. Avem DOCUMENTUL care arată procedura de eşalonare, câţi bani…
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
BANCUL ZILEI. Doi golani pătrund noaptea în dormitorul călugăriţelor: – Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!
"Fetele i-au fost trimise special lui Van Damme". Actorul ar fi ştiut că minorele sunt traficate şi exploatate. Cum ar…
Adevărul NEȘTIUT despre creatorul Adidas! Cine a fost de fapt
Adevărul NEȘTIUT despre creatorul Adidas! Cine a fost de fapt
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40 de hectare de pământ
Gigi Becali n-a avut nicio ezitare! Femeia care nu face parte din familia sa pe numele căreia a pus 40…
Câte clase are Piedone, de fapt. Motivul pentru care șeful ANCP s-a lăsat de școală
Câte clase are Piedone, de fapt. Motivul pentru care șeful ANCP s-a lăsat de școală
Documentul devine obligatoriu de azi, 2 aprilie. Toți românii trebuie să îl prezinte. Expiră în 2 ani
Documentul devine obligatoriu de azi, 2 aprilie. Toți românii trebuie să îl prezinte. Expiră în 2 ani
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Presimțirea sumbră a soției căpitanului Bătănoiu, comandatul de la manșa avionului prăbușit la Balotești
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Momentul adevărului: cum se comportă Radeon RX 9070 în jocuri
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Ce se întâmplă dacă lovești mașina care era să te calce pe trecerea de pietoni?
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
Anunțul neașteptat pe care Teodora și Alex Marcu, foștii concurenți Insula Iubirii, l-au făcut în mediul online. Reacția fanilor
×