:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F03%2FGestul-Soranei-Cirstea-pentru-fiul-magnatului-Ion-Tiriac.-Direct-din-SUA-pentru-iubitul-ei.jpg)
Sorana Cîrstea (34 de ani, locul 101 WTA) și Gabriela Ruse (27 de ani, 102 WTA) intră, marți, pe tabloul principal al turneului WTA 1.000 Miami Open, dotat cu premii de 8,9 milioane de dolari și câștigat anul trecut de americanca Danielle Collins.
Cîrstea a ajuns direct pe tabloul principal, în timp ce Gabriela Ruse evoluat în calificări, unde a fost prezentă și Irina Begu, însă aceasta din urmă nu a reușit să treacă mai departe, deși a avut patru mingi de meci.
Potrivit tragerii la sorți, Sorana Cîrstea a fost repartizată în partea superioară a tabloului, iar în turul inaugural va juca împotriva italiencei Elisabetta Cocciaretto (24 de ani, locul 82 WTA) și are asigurate 10 puncte și un premiu de 23.760 de dolari.
În singura confruntare directă dintre cele două, la Dubai, în 2020, românca s-a impus clar, scor 6-0, 6-3.
La Miami, meciul dintre Cîrstea și Cocciaretto este al doilea al zilei de pe Arena Butch Buchholtz și ar trebui să înceapă în jurul orei 19:00 (ora României).
Sorana Cîrstea este legată de cel de-al doilea turneu al „Sunshine Double” prin victoriile importante pe care le-a obținut în trecut.
În 2023 a ajuns până în semifinală, pe care a pierdut-o în fața Petrei Kvitova, iar în 2024 s-a oprit în optimile de finală, pe care le-a pierdut în fața lui Danielle Collins, cu scorul 6-3, 6-2.
Astfel, dacă va trece de de primul tur, Sorana Cîrstea are șansa revanșei cu Danielle Collins, campioana en-titre, care este favorita 14 și care intră direct în turul al doilea.
Gabriela Ruse s-a calificat pe tabloul principal al Miami Open, după ce în „finala” din calificări a trecut de nipona Ena Shibahara (27 de ani, locul 138 WTA), cu scorul de 4-6, 6-1, 7-5, după două ore și 13 minute de joc.
Pe tabloul principal se află pe aceeași parte cu Sorana Cîrstea, iar în turul inaugural o va avea ca adversară pe Polina Kudermetova (21 de ani, locul 56 WTA), o jucătoare cu rezultate foarte bune la începutul anului, finală la ITF Dubai, respectiv finală la WTA 500 Brisbane, unde venită din calificări a atins ultimul act al turneului, fiind învinsă de Aryna Sabalenka în set decisiv. La Indian Wells, Polina s-a oprit în turul al treilea.
Aceasta este prima confruntare directă dintre cele două jucătoare, iar partida este programată marți, al treilea meci al zilei de pe terenul 7, fiind așteptat să înceapă în jurul orei 20:30 (ora României).
Dacă trece de Kudermetova, Gabriela Ruse o va avea adversară pe poloneza Magdalena Frech, favorita 29, care are primul tur liber, iar în turul al treilea se poate întâlni cu liderul WTA, Aryna Sabalenka. Belarusa are primul tur liber, iar în al doilea va juca împotriva învingătoarei dintre Viktoriya Tomova (locul 64 WTA) și Caty McNally (locul 414 WTA).
Potrivit tragerii la sorți, Ruse ar putea să o întâlnească pe Sorana Cîrstea în faza optimilor de finală.
Irina Begu (34 de ani, locul 69 WTA) a ratat calificarea pe tabloul principal, după ce a pierdut dramatic în fața unguroaicei Anna Bondar (27 de ani, locul 94 WTA), care a salvat patru mingi de meci. Bondar s-a impus cu scorul 6-3, 2-6, 7-6 (5), după aproape trei ore de joc.
În 2023, Irina Begu a ajuns în turul al doilea la Miami Open, fiind invinsă de Qinwen Zheng (China, locul 23 la acel moment), cu scorul 2-6, 6-1, 6-1, iar anul trecut nu a fost prezentă.
Cel mai bun rezultat al Irinei Begu la Miami Open a fost în 2016, când a ajuns în optimile de finală, fază a turneul unde România a avut încă două jucătoare, pe Simona Halep și Monica Niculescu.