Nico a ajuns la 10 goluri în Ligue 1, fiindu-i indispensabil lui Auxerre, în timp ce Benzema (16 reușite) este liderul campioanei Lyon. Duelul direct va avea loc atât în campionat, în ultima etapă, pe 17 mai, cât și la Euro 2008.
Dintr-o echipă care în tur alunecase chiar și pe ultima poziție în clasament, Auxerre este la doar câțiva pași de Cupa UEFA. Tot în prima parte a campionatului, Olympique Lyon a avut destule probleme. Acum este pe locul 1, ce-i drept urmărită îndeajuns de aproape de Girondins Bordeaux. O posibilă explicație a creșterii valorice a celor două echipe este perioada fastă prin care trec cei doi atacanți. Niculae a punctat din nou în Ligue 1, în meciul câștigat în deplasarea de la Nice, 2-1, și are 10 reușite în acest sezon. Românul a marcat nu mai puțin de 42% din golurile lui Auxerre. În dreptul lui Benzema, liderul clasamentului golgheterilor, sunt 16 reușite din cele 50 ale liderului din Ligue 1, adică 32%. Nico a jucat mai puțin decât viitorul său adversar de la Euro și din preliminariile pentru CM 2010. Astfel, fostul rapidist a prins 1.651 de minute pe gazon, iar lyonezul 1.900. Sau, în traducere, Benzema a punctat o dată la 118 minute, iar Niculae la fiecare 165.
Ambii au primit note mari după meciurile de sâmbătă, 6,5 din partea celor de la L’Equipe, Nico fiind desemnat jucătorul partidei Nice – Auxerre.
"Niculae-dependența? Autor al unui gol în meciul de la Nice, atacantul român venit de la Rapid se impune ca fiind omul providențial al lui Auxerre" Football365.fr
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER