Prins la mijloc în conflictul dintre Becali și Dică, Lăcătuș se află într-o poziție ingrată. Aseară, Lăcă a intervenit la Telesport pentru a încerca să clarifice apele din Ghencea.
“Steaua are nevoie de Dică apt sută la sută, iar Dică are nevoie de Steaua. Mai sunt patru zile până la meciul cu CFR, iar atunci voi decide dacă el va juca titular, nu pot să spun de acum”, s-a ferit Lăcătuș să dea un răspuns clar în legătură cu titularizarea lui Dică, chiar dacă până mai ieri echipa de start a Stelei nu putea fi concepută fără golgheterul ei. “Patronul Stelei poate declara orice. Toată lumea știe că el dă declarații la nervi și apoi le regretă. Din declarațiile lui Gigi te poți aștepta la orice”, a încercat să liniștească spiritele tehnicianul Stelei, revenind apoi la problema Dică: “Am știut că Dică va participa la această conferință, dar nu știam ce va zice”.
"Poate că am greșit la Iași" La final, Lăcătuș și-a asumat responsabilitatea eșecului de la Iași. “Eu mă sfătuiesc cu colaboratorii mei în alcătuirea echipei, iar la Iași poate nu am luat cea mai bună decizie. Oricum, eu fac echipa, iar Gigi mi-a spus că pot să fac așa cum cred eu, dar că trebuie să ne îndeplinim obiectivul, și atunci poate voi continua cu Steaua”, a fost mărturisirea plină de speranță a “Fiarei”.
Gigi mi-a spus că pot să fac așa cum cred eu, dar că trebuie să ne îndeplinim obiectivul, și atunci poate voi continua cu Steaua Marius Lăcătuș
Victor Pițurcă A plecat de la Steaua după ce Gigi Becali i-a cerut să-l excludă din lot pe Romeo Pădureț
Walter Zenga I-a fost impusă folosirea lui Andrei Cristea în meciul cu Valencia și a lui Florentin Dumitru contra lui Villarreal
Gică Hagi Gigi Becali i-a impus folosirea lui Mirel Rădoi ca fundaș central, după care a cerut ca Golanski și Zaharia să nu se mai regăsească printre titulari
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER