Conflictul dintre Luminița Dinu și Gheorghe TaÂdici e departe de a fi stins. Portarul OltÂchimului și al naționalei i-a cerut marți socoteală lui Tadici după atacurile declanșate de acesta în cotidianul Adevărul. Antrenorul a negat însă că interviul ar fi real, catalogându-l drept invenție. Pentru a lămuri probleÂma, cine minte și cine spune adevărul, ProSport a solicitat înregistrarea interviului. Astfel, Adevărul a pus la dispoziție caseta în care Gheorghe Tadici a atacat-o dur pe Luminița Dinu. „A avut trei Ligi ale Campionilor, în urmă cu șase-șapte ani, când ea avea 29-30 ani și când era la Krim. Dar acolo mai erau și alți portari. Și nu a fost ea cea care a stat 70% din timp în poartă… Iar ea a venit, chipurile, că salvează…, că vrea…, că Vâlcea…, că… A venit pentru că s-a terminat acolo cașcavalul. A plecat ăla și nu mai era interes”, a declarat Tadici, care, ieri, într-o conferință de presă, și-a cerut scuze față de Dinu. Un alt caz s-a petrecut pe 5 februarie, când TaÂÂdici a atacat-o și pe Ionela Gâlcă-Stanca. ImeÂÂÂdiat după ce declaÂrațiile au apărut în ProSport, antrenorul le-a spus jucăÂÂtoarelor că sunt invenții. Mai târziu, handÂÂÂÂÂÂÂbalisÂÂÂteÂle s-au convins că anÂÂÂÂÂÂÂÂtreÂÂnorul a minÂÂțit, după ce au văÂÂzut afirÂmaÂțiile resÂpecÂÂtive și la TV.
Tadici luni: Luminița a venit la Vâlcea pentru că s-a terminat cașcavalul la Ljubljana. A plecat ăla (nr. Zoran Jankovic, fostul președinte de la Krim) și nu mai era interes.
Tadici marți: Nu m-am certat cu Huțupan (foto). Nu am folosit niciodată cuvântul «cașcaval». Ă‚sta e un limbaj de București. Declarațiile apărute nu sunt adevărate.
Tadici, sprijinit de Roibu Managerul general al SC Oltchim, Constantin Roibu, a venit ieri la echipă pentru a pune la punct unele aspecte: „Nu aducem pe nimeni altcineva pe bancă, indiferent dacă ne calificăm sau nu în semifinalele Ligii Campionilor. Tadici are încă doi ani contract la Vâlcea și va fi la echipă atât timp cât voi fi eu la combinat“.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER