Aducerea lui Gigi Mulțescu la Dinamo este consecința unui război care s-a declanșat în „Groapă” după ultima etapă de campionat.
Ce s-a întâmplat însă exact? Cristi Borcea a decis să-l instaleze ca antrenor principal pe fostul tehnician al celor de la Universitatea Cluj încă de sâmbăta trecută. De ce? Pentru că președintele executiv al „câinilor” a avut mai multe contre cu directorul tehnic, Cornel Dinu. Se pare că cei doi și-au aruncat cuvinte grele înainte de meciul de la Mioveni. Furios, Borcea a convocat ședința Consiliului de Administrație și a propus aducerea lui Mulțescu pe motiv că Dinu nu se implică îndeajuns. Toate evenimentele petrecute după jocul de la Mioveni dovedesc faptul că Borcea și Dinu sunt la cuțite și că la club s-au format două tabere. Vicepreședintele Turcu este de partea lui Borcea, în timp ce Dinu se bucură de susținerea lui Badea.
Cele două tabere s-au evitat reciproc în ultimul timp. După învestirea lui Mulțescu, Badea și Dinu au fost la Săftica pentru a-l prezenta pe noul antrenor, în timp ce Borcea și Turcu au lipsit. La fel s-a întâmplat și la conferința de presă, iar înaintea antrenamentului de ieri a avut loc un nou episod. Președintele executiv a fost la vestiar pentru a discuta cu jucătorii. Peste 45 de minute, la cabine a intrat și Cornel Dinu, moment în care Borcea a ieșit imediat! În tot acest război, Mulțescu a căzut la mijloc: dacă Badea i-a dat asigurări că nu va fi schimbat la vară, Turcu a lăsat de înțeles contrariul.
Mulțescu nu a venit la Dinamo doar pentru ultimele 13 etape din acest sezon. Nicolae Badea președinte CA Dinamo
Mulțescu răspunde de rezultate până în vară, după aceea, vedem ce va fi. Vasile Turcu vicepreședinte Dinamo
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER