În spatele succesului lui Ovidiu Petre stă prietena sa, Oana (foto), solista trupei Activ, care este criticul numărul unu al iubitului ei.
Cui crezi că i se datorează forma bună prin care trece Ovidiu? El este foarte fericit că antrenorul i-a acordat încredere. De multe ori a avut evoluții bune, dar nu s-a vorbit atât pentru că nu a înscris. De data asta a avut, probabil, și noroc. Poate am și eu o contribuție, că ne înțelegem bine, suntem fericiți. Mergi la meciuri? Mă mai duceam când juca la Timișoara. Acum, de când e la Steaua, nu mă mai lasă. Vrea să mă protejeze de „urările de bine” ale suporterilor. Dacă Ovidiu prindea o zi mai proastă, iar pe mine mă recunoșteau prin tribune… Mai bine privesc de la televizor!
Te manifești la meciuri? Sunt un suporter tare indisciplinat și-l critic. Strig, mă întorc cu spatele. Ies din cameră, îmi fac de lucru până trec momentele de tensiune.
( Roxana Lupea )
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER