Antrenorul Oltchimului, Gheorghe Tadici a susținut azi o conferință de presă, aceasta fiind prima aparție în public a tehnicianului după ce Vâlcea și-a compromis șansele de calificare în semifinalele Ligii Campionilor.
Oltchim este ca și eliminata din Liga Campionilor, dar partida cu ETO Gyor (sâmbătă, ora 19.30) are o miză importantă pentru handalul românesc. “Dacă câștigăm cu Gyor, România va avea în premieră în următoarele două sezoane, indiferent de alte rezultate, două echipe în Liga Campionilor. Vrem să câștigăm, să menținem șirul victoriilor de pe teren propriu, să ne despărțim frumos de actuala ediție a Ligii și să dedicăm victoria tuturor suporterilor care au fost și vor rămâne alături de noi. Eu cred că meritam să ne calificăm în semifinale, Gândiți-vă numai că trei din cele patru formații care vor fi în semifinale au câte o înfrângere pe propriul teren: Gyor, Lada, Zvezda. Asta e viața, poate tot răul va fi în viitor spre bine, vom analiza cu responsabilitate situația, ca să nu mai fim niciodată la mâna altora. Eu îmi asum toate rezultatele din acest sezon, și cu bune și cu rele, cu un ochi plâng, cu altul râd. Râd pentru că Oltchim a realizat o premieră prin calificare în sferturile Ligii, într-un format atât de dificil, plâng pentru că puteam și meritam mai mult” a spus Tadici.
Tehnicianul vâlcean a vorbit și despre rezultatul dintre Gyor și Lada, care a aruncat Oltchimul în afara Ligii. “Handbalistele de la Gyor au jucat la 50% din potențial. Eu nu mă leg de faptul că au lipsit Palinger și Tomori, orice echipă poate avea jucătoare accidentate, așa cum este și cazul nostru. Dacă Gorbicz, Spiridon, Verten sau Mavrikova ar fi ratat astfel de situații într-un meci contra noastră, și-ar fi smuls părul din cap, așa erau toate numai zâmbet. Dar, noi ne-am făcut-o cu mâna noastră, că nu am câștigat al Nurnberg, acolo unde Gyor și Lada au învins, apoi a fost o reciprocitate de rezultate între ele. Repet și subliniez, noi suntem principalii vinovați că nu suntem în semifinale."
Gheorghe Tadici nu crede în minuni și este convins că FC Nurnberg va pierde sâmbătă, la Togliatti: “Nu are nici un rost să oferim primă Nurnbergului în speranța că nu va pierde în Rusia o echipă care a încasta o căruță de goluri pe propriu teren. Putem să le promitem și jumătate din Vâlcea, nemțoaicele tot pierd în Rusia. Nu-mi fac nicio iluzie, declarațiile acelui individ cu idei năstrușnice care este specialist doar la echipele altora nu sunt relevante pentru mine. Dacă nu peirde în Rusia, eu îl invit la Vâlcea, în fața presei, mi-aș schimba părerea despre el” a spus Tadici, făcând referire la Herbert Muller, antrenorul Nurnbegului.
Adi GEORGESCU, Rm. Vâlcea
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER