Condițiile puse de actualul tehnician al lui Șahtior ca să vină la Dinamo sunt greu de satisfăcut.
Dacă în privința bugetului de 18 milioane de euro și a dreptului de veto, conducătorii sunt de acord, problemele apar la acordarea unui pachet de acțiuni. Niciunul dintre cei cinci finanțatori nu dorește să renunțe nici măcar la un procent din partea sa. Sub pretextul că nu ar fi fair-play ca o sumă consistentă din profitul clubului să-i revină și nou-venitului Mircea Lucescu, subiectul „acțiunilor” este capul de afiș al negocierilor.
Totuși, conducătorii au găsit o cale de compromis. „Dacă vrei acțiuni, trebuie să investești aceiași bani ca și noi și vei avea poziții egale cu noi”, intenționează dinamoviștii să-i transmită lui Lucescu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER