Barcelona a remizat, duminică seară, pe terenul celor de la Almeria, scor 2-2, într-un meci in care oaspeții au condus de două ori si au jucat ultimele minute in inferioritate numerică.
"Blaugrana" a început meciul bine și a reușit să deschidă scorul prin Krkic (minutul 16). Almeria a mutat jocul din apărare spre atac și golul egalizator a picat la un corner bătut de Corona. Centrarea a ajuns pe fruntea lui Ruben Pulido și acesta a înscris ușor (32). Samuel Eto’o a adus încă o dată Barcelona în avantaj, după centrarea la colțul scurt a lui Henry (56). Al doilea egalizator a venit cu cinci minute înaintea finalului și tot dintr-un corner. Același Corona a centrat si Kala Uche a închis tabela. 2-2.
Barcelona a obtinut doar un punct și a rămas pe locul doi, cu 55 de puncte (șapte puncte în spatele Realului).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER