Să mergem acasă!

Să mergem acasă!
  • Publicat:

Deaconu a avut androgeni la nivel maxim în sânge atunci când a decis să fluiere prematur finalul meciului Rapid-Steaua. De fapt, dacă ne gândim mai bine, cred ar fi cazul să plecăm cu toții acasă. Și să-i lăsăm pe acești golani în tribune, să se bată între ei, fără a le oferi alibiul unui meci de fotbal. Cam aceleași fapte s-au întâmplat și cu câteva luni în urmă, tot în Giulești și tot la un meci cu Steaua. Doar că Tudor s-a dat atunci fată mare, iar Mitică Dragomir a dat ordin, ca pe vremea lui Ceaușescu, din tribuna oficială, să se joace. De ce n-a făcut același demers și aseară? S-a schimbat ceva esențial? Nici vorbă!

Decontul violenței pe stadioane se face de facto în Giulești, dar ar fi nedrept să fie imputat numai Rapidului. Acești tembeli care vin înarmați la stadion sunt la fel de numeroși și violenți și în Ghencea, și în Ștefan cel Mare, și la Cluj-Napoca, și la Timișoara. Singura diferență este că până acum au greșit ținta: au lovit jucători, au scuipat oficiali, au bruscat femei însărcinate și cameramani. De data asta au ajuns, într-un meci care chiar nu pusese probleme de arbitraj, la omul în negru. Fatal.

Miercuri, Jean Pădureanu declara că în acel retur se vor trage focuri de armă. Primul pas în această direcție, urmat de aruncarea unui obiect zburător neidentificat, a fost făcut aseară. 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mama Luizei Melencu, noi acțiuni la tribunal! Femeia rupe tăcerea în cazul Caracal. Susține că telefonul fiicei sale s-a conectat la…
Mama Luizei Melencu, noi acțiuni la tribunal! Femeia rupe tăcerea în cazul Caracal. Susține că telefonul fiicei sale s-a conectat…
OUT de la Genoa! Dan Șucu a ales între Patrick Vieira și Mario Balotelli
OUT de la Genoa! Dan Șucu a ales între Patrick Vieira și Mario Balotelli
Gabriela Cristea, ÎNSĂRCINATĂ din nou la 50 de ani?! Acesta este, de fapt, motivul pentru care a demisionat?
Gabriela Cristea, ÎNSĂRCINATĂ din nou la 50 de ani?! Acesta este, de fapt, motivul pentru care a demisionat?
Înlocuitor de top pentru Ederson! Pep Guardiola îl vrea pe portarul care a făcut spectacol la EURO 2024
Înlocuitor de top pentru Ederson! Pep Guardiola îl vrea pe portarul care a făcut spectacol la EURO 2024
OFICIAL | FCSB a dat lovitura pe piaţa transferurilor! Gigi Becali şi-a luat atacant de la o rivală din Superliga
OFICIAL | FCSB a dat lovitura pe piaţa transferurilor! Gigi Becali şi-a luat atacant de la o rivală din Superliga
ULTIMA ORĂ | Out de la FCSB. Gigi Becali l-a dat afară pe jucător: ”Îi reziliez contractul. Să fie sănătos”
ULTIMA ORĂ | Out de la FCSB. Gigi Becali l-a dat afară pe jucător: ”Îi reziliez contractul. Să fie sănătos”
Andreea Bănică, mai sexy ca oricând! A pozat într-un costum de baie minuscul și și-a lăsat la vedere bustul uriaș
Andreea Bănică, mai sexy ca oricând! A pozat într-un costum de baie minuscul și și-a lăsat la vedere bustul uriaș
Gabriela Cristea a ajuns de URGENȚĂ la spital!!! ȘOCANT ce a pățit vedeta după demisia din televiziune
Gabriela Cristea a ajuns de URGENȚĂ la spital!!! ȘOCANT ce a pățit vedeta după demisia din televiziune
BANCUL ZILEI. Alinuța urcă în mașina iubitului ei, un superb Maybach: Îmi doresc foarte mult să facem dragoste pe bancheta din spate
BANCUL ZILEI. Alinuța urcă în mașina iubitului ei, un superb Maybach: Îmi doresc foarte mult să facem dragoste pe bancheta…
Medicii din Iaşi, şocaţi de un pacient cu o alcoolemie nemaiîntâlnită:
Medicii din Iaşi, şocaţi de un pacient cu o alcoolemie nemaiîntâlnită: "Record absolut". Valoarea, de peste 2 ori mai mare…
Regizorul GENIAL care a iubit femeile la fel de mult ca filmele
Regizorul GENIAL care a iubit femeile la fel de mult ca filmele
Fiica lui Ion Ţiriac l-a surclasat pe David Popovici! Imaginea senzaţională cu fiica miliardarului Ion Ţiriac
Fiica lui Ion Ţiriac l-a surclasat pe David Popovici! Imaginea senzaţională cu fiica miliardarului Ion Ţiriac
Ce a făcut David Popovici cu Porsche-ul său nou, după tot scandalul în care a fost implicat
Ce a făcut David Popovici cu Porsche-ul său nou, după tot scandalul în care a fost implicat
Călin Georgescu a mințit toată România. A anunțat chiar el în direct la TV. Nu s-a mai văzut așa ceva
Călin Georgescu a mințit toată România. A anunțat chiar el în direct la TV. Nu s-a mai văzut așa ceva
"Persoana care a răpit-o...." Mama Luizei Melencu aruncă bomba
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Noua consolă Nintendo Switch 2. Cum arată și când va fi lansată?
Noua consolă Nintendo Switch 2. Cum arată și când va fi lansată?
ITF îi desemnează pe Sinner şi Swiatek campioni mondiali pentru 2024
ITF îi desemnează pe Sinner şi Swiatek campioni mondiali pentru 2024
2025: Valabilitate permis auto după 65 de ani. Mai au dreptul vârstnicii să conducă o mașină?
2025: Valabilitate permis auto după 65 de ani. Mai au dreptul vârstnicii să conducă o mașină?
Ispita Anamaria Vaida de la Insula Iubirii, fotografii pe patul de spital. Ce a pățit.
Ispita Anamaria Vaida de la Insula Iubirii, fotografii pe patul de spital. Ce a pățit. "Mulțumesc pentru mesaje, sunt..."
×