Antrenorul italian al „juveților”, Nicolo Napoli, a explicat în urmă cu câteva minute că Universitatea Craiova trebuie să câștige primul meci în fața celor de la FC Vaslui, până acum în cele trei confruntări două s-au încheiat la egalitate, iar în tur Știința a pierdut cu 2-0.
„Eu sunt foarte mulțumit că echipa noastră joacă un fotbal deschis și ofensiv și sper ca și în partida cu FC Vaslui să continuăm să urcăm pe panta ascendentă. Am ajuns pe locul 10 și sper ca până la finalul campionatului să urcăm cât mai mult în clasament. Știu că Universitatea n-a câștigat până acum în fața Vasluiului, dar o să vină și vremea primei victorii, poate chiar duminică. Am văzut un meci excelent făcut de Vaslui în fața celor de la Poli Timișoara, scor 3-0, și este clar că nu ne va aștepta un meci ușor, poate chiar cel mai dificil din acest an”, a declarat Napoli. Acesta crede că arbitrul Alexandru Deaconu a procedat corect că a oprit meciul dintre Rapid și Steaua, susținând că și în Italia s-ar fi întâmplat același lucru.
Și în Italia, la fel ca în toată lumea se aplică același regulament. Pe noi nu ne interesează ce s-a întâmplat acolo, dar sper ca Universitatea Craiova să nu fie afectată de azi înainte de asemenea scandaluri. Și în Italia, la un meci de Liga Campionilor, jucat pe Olimpico, de AS Roma, tot pentru lovirea arbitrului a fost oprit un asemenea joc. Deci, s-a procedat corect și la Rapid-Steaua”, a încheiat Napoli.
Narcis DREJAN
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER