Într-un interviu acordat ProSport în noiembrie 2005, Condescu a admis că, la ordinul lui Becali, a direcționat 50 de voturi spre Mircea Sandu.
La finalul sezonului 2005-2006, în ciuda clasării pe locul 4, Sportul Studențesc a ajuns în Liga a II-a!
Motivul? Neplata unor datorii de către patronul Vasile Șiman. FRF s-a legat de acest amănunt și, folosindu-se de regulament, a refuzat să le acorde celor de la Sportul licența de club profesionist, necesară activării în prima divizie. Formația care a beneficiat de această hotărâre a fost Pandurii, gruparea care la finalul campionatului ocupase un loc retrogradant, 15! S-a spus atunci că aceasta decizie a fost răsplata primită de Marin Condescu, după ce boss‑ul de la Pandurii a direcționat 50 de voturi spre Mircea Sandu la alegerile pentru șefia FRF.
"L-am întrebat pe Gigi cum să votăm. El mi-a zis să mergem pe mâna lui Mircea Sandu, iar eu am acceptat" – Marin Condescu, noiembrie 2005
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER