„Cocoșii“ lui Domenech au încă probleme în ofensivă, ei oferindu-ne aseară un joc lipsit de viteză și de ritm. România poate visa.
După o „Marseilleză“ cântată de o bună parte din cei 74.000 de spectatori, urmată de momentul de reculegere pentru Thierry Gilardi, un important ziarist francez, a început al doilea meci important de pregătire pentru francezi, în vederea Euro 2008.
Fidel sistemului 4-2-2-2, Domenech a folosit un duo de atac inedit, cu Trezeguet și Anelka. Însă vedeta a fost Ribery. Idolul fanilor „cocoșilor”, jucătorul lui Bayern a smuls aplauze din tribune prin simplul fapt că a muncit enorm.
El a și deschis scorul, din penalty, în minutul 32, după ce James l-a luat cu fulgi cu tot pe Anelka. Până atunci, englezii controlaseră meciul, Beckham, la meciul 100 la națională, și Gerrard având trei ocazii de a puncta.
Apoi, lumea a început să caște, plictiseala de pe teren instalându-se și în tribune. Lângă noi, ziariștii francezi încercau să-și omoare timpul cu ceva. Pe gazon, mingea se plimba alene între fundașii lui Domenech, ritmul fiind teribil de scăzut.
Am văzut aceeași posesie prelungită, ca la meciul Franței din Spania, aceeași impotență în atac, aceeași lipsă de reacție a selecționerului din Hexagon.
Parcă toată evoluția „cocoșilor” a vrut să demonstreze că vorbele lui Makelele („O să avem probleme încă de la primul meci de la Euro“) sunt adevărate. S-a terminat 1-0, scor ce dă speranțe României la partida de debut de la Campionatul European din vară. France football: Strictul necesar. Un penalty executat și transformat de Ribery a fost de ajuns pentru victoria Franței în fața Angliei
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER