Partida cu Japonia a reprezentat doar încălzirea pentru marele meci de astăzi, cu Ungaria (ora 17:00).
România – Ungaria este mai mult decât un simplu meci de calificare. Reprezintă un duel al orgoliilor între două echipe de talie mondială, care oricând pot urca pe podiumul olimpic. În plus, e clădit și pe o rivalitate istorică a suporterilor, a celor două națiuni.
România și reprezentativa maghiară au obținut ieri victorii concludente, astfel că învingătoarea partidei directe își asigură după acest meci biletele pentru Beijing. Cele două echipe s-au întâlnit și la ultimele două ediții ale Campionatelor Mondiale, scorul fiind egal: 1-1. România are avantajul că a terminat de fiecare dată înaintea unguroaicelor la Mondiale.
„Nu știu dacă este o revanșă după ce am pierdut la Mondialele din Franța, întrucât România a terminat pe 4, iar Ungaria pe 8. Întotdeauna meciurile cu reprezentativa maghiară au fost interesante”, a declarat Gheorghe Tadici, care, chiar și în ciuda unei victorii, spune că tricolorele vor fi calificate la JO abia după partida cu Polonia.
Dacă batem Ungaria, chiar și la un singur gol, condiția de a nu ne califica ține de un rezultat de domeniul fantasticului: polonezele ar trebui să ne bată la cinci goluri!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER