Zorit de venirea „Puriului”, portarul naționalei e hotărât să părăsească „haita” mai repede decât și-ar fi dorit.
E sigur! „Câinii” vor rămâne fără cel mai bun jucător al lor, Bogdan Lobonț. Lobby și Mircea Rednic nu au loc în aceeași echipă, deoarece între ei există o prăpastie ce nu poate fi astupată, iar singura soluție pare despărțirea fotbalistului de club. De altfel, Bogdan a avut o întrevedere cu acționarii de la Dinamo, comunicându-le acestora că va părăsi echipa la finalul sezonului. Din câte se pare, el s-a înțeles deja cu o echipă din Italia, urmând a semna chiar înainte de Euro. Alături de el vor pleca și alți fotbaliști care nu vor să mai dea ochii cu Rednic după scandalul „bani de la Steaua” izbucnit în vestiar în urma meciului de anul trecut, Dinamo – CFR, scor 1-0. La vremea respectivă, scânteia care a aprins focul a venit de la fostul dinamovist Claudiu Niculescu, care a considerat că prima de 10.000 de dolari alocată fiecărui titular pentru victorie e mult prea mică față de banii pe care i-a trimis Gigi Becali. Alături de „Clau-gol“ a intervenit Dănciulescu, ulterior „luând cuvântul” Lobonț, care aproape că a sărit la gâtul lui Rednic. Lobby s-a aprins rău atunci când a aflat că „Puriul” a încercat „să-i sară din schemă” pe maseuri, dar mai ales pe Gheorghe Nițu, antrenorul cu portarii, adus în „Ștefan cel Mare“ la cererea expresă a lui Lobonț.
Lazio sau Udinese? Că Lobonț va pleca, e clar, nu însă și destinația la care va ajunge. El e foarte aproape de a evolua din nou în Serie A. Portarul „câinilor“ e curtat insistent de laziali, care l-ar vrea înainte de turneul final din Austria și Elveția. Udinese s-a băgat și ea în discuție, însă nu ar surprinde pe nimeni dacă ar apărea și alte nume. Cert este însă că „Pisica“ a ratat revenirea pe „Artemio Franchi“. Ieri, șansele lui Lobonț de a fi din nou coleg cu Mutu și la altă echipă decât la națională s-au risipit. Fabio Deivison Lopes Maciel, de la Cruzeiro, a semnat, în schimbul a 3.000.000 de euro, un contract pe trei ani cu Fiorentina.
"Lobonț are, într-adevăr, oferte, însă ar fi bine să aștepte până după Euro, pentru că mai pot apărea surprize!" – Victor Becali, impresarul lui Lobonț
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER