Experiența echipei lui Dragoș Radu nu a putut să facă față entuziasmului formației din Mediaș, care a obținut ieri a zecea victorie consecutivă în campionat și se gândește deja la duelurile cu Steaua și Dinamo!
După ce le-au învins pe FC Caracal, CFR Timișoara, Mureșul Deva, Liberty, Drobeta, Reșița, Vâlcea, ISCT și Corvinul, medieșenii lui Pustai au mai făcut o victimă și au trecut pe primul loc în clasament, detronând chiar adversarul de ieri, FC Argeș.
Meciul a fost unul de uzură în primele minute. Primul șut spre poartă a venit abia în minutul 7, atunci când brazilianul „găzarilor”, Erik Oliveira, și-a încercat norocul de la 20 de metri. Peste numai un minut, portarul gazdelor, Pop, a salvat o minge trimisă de Năstăsie, pe care scria 0-1.
Argeșenii Tameș (21) și Chirciu (28, 31) puteau, de asemenea, să schimbe scorul de pe tabelă, dar nu au fost atenți la finalizarea contraatacurilor.
Ce nu au reușit oaspeții aveau să reușească gazdele. În numai nouă minute, aceștia au marcat două goluri, prin Prodan (32) și Lazăr (41), la ambele faze centrarea venind de la Curtean.
Repriza secundă le-a aparținut oaspeților. Tameș a redus din diferență (47) din penalty, iar Chirciu (48, 55) și Iordache (60) au ratat cu seninătate egalarea.
În aceste condiții, argeșenii au plecat cu mâna goală de la Mediaș, iar gazdele urcă pe locul I, după o serie formidabilă de zece victorii consecutive. Dragoș Radu, antrenor FC Argeș: Puteam scoate un egal dacă eram mai concentrați în repriza secundă. Nu e o tragedie că am pierdut
Cristian Pustai, antrenor Gaz Metan: Sunt foarte fericit pentru victorie. Nu suntem încă promovați. Mai avem mult de muncă
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER