Cu șapte runde înainte de final, CFR s-a văzut ajunsă de Steaua, și titlul nu mai depinde doar de propriile rezultate.
„Nu se va mai întâmpla ca anul trecut“, a exclamat Andone de fiecare dată când a făcut referire la situația din sezonul trecut, când Steaua a recuperat opt puncte în ultimele etape și a devansat-o pe CFR în bătălia pentru locul 2. Și a avut dreptate! Acum, Steaua a recuperat handicapul de 11 puncte în doar șapte meciuri, iar pentru a spera la titlu lui Andone nu-i mai sunt suficiente șapte victorii în ultimele șapte etape, ci e necesar și un pas greșit al roș-albaștrilor. A cui este vina? Practic, a tuturor, însă responsabilitatea majoră este a antrenorului Ioan Andone, care a stricat o „jucărie“ ce mergea ca unsă în prima parte a campionatului. „Fălcosul“ nu a găsit în opt etape un înlocuitor pentru Didi, a cărui accidentare a dereglat jocul ofensiv al echipei, trăgându-l în jos în special pe Fabbiani. Apoi, tehnicianul a greșit adesea și echipa, ultima oară cu Pandurii, când a început meciul fără niciun atacant de careu.
În sfârșit, preocupat excesiv de ce face Steaua, Andone, ajutat și de șefi, le-a băgat și jucătorilor în cap că sunt victimele unei conspirații menite să le „fure“ titlul. Rezultatul? Fotbaliștii și-au pierdut concentrarea și au început să gafeze tot mai mult, îndeosebi la fazele fixe ale adversarelor, culminând cu cele două autogoluri înscrise de Hirschfeld, în Ghencea, și Sousa, cu Pandurii, în ultima etapă.
"Andone s-a facut de c….. că avea 11 puncte avans și le-a pierdut ca fraierul! În tur m-a bătut cu arbitrii" SORIN Cîrțu, antrenor Dacia Mioveni
(Călin TODORESCU / [email protected])
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER