Pentru cine nu a văzut meciul FC Vaslui – Ceahlăul, Mulțescu ar putea părea un super-erou pentru echipa oaspete, iar oamenii lui Săndoi cei mai mari ghinioniști din lume. Însă norocul și-l mai face omul și cu mâna lui.
Gazdele, cu siguranță ori n-au vrut, ori nu s-au concentrat suficient pentru a finaliza măcar una din cele patru ocazii pe care le-au avut singuri cu portarul în primele 20 de minute. Nemțenii au amenințat și ei timid în două rânduri poarta lui Hăisan, din devieri norocoase. Dar, ocaziile s-au răzbunat în minutul 24, când Cernoch, deși a lovit foarte neconvingător balonul centrat perfect de Cristocea, reușește să marcheze. Cehul avea peste aproape un sfert de oră să părăsească terenul accidentat.
Senegalezul N’Doye și Matei aveau să mai rateze două mari ocazii până la finalul reprizei, dar nimic nu s-a schimbat pe tabelă.
De la cabine cei 22 de jucători au ieșit cu ceva învățături de antrenori, rezultând o repriză ceva mai puțin spectaculoasă și cu mai puține erori. Vasluienii au ieșit mai hotărâți se repare ce au stricat în prima repriză, dar ocaziile nu au mai apărut pe bandă rulantă. Oaspeții chiar au echilibrat balanța la șanse mari de gol, profitând și de oboseala jucătorilor lui Emil săndoi.
Până la final a fost o luptă surdă, din care nu a mai ieșit nimic remarcabil. Surprinzător… sau nu, vasluienii au pierdut trei puncte, care nu i-ar fi ajutat cu mare lucru, dar nemțenii fac un pas important în lupta pentru salvarea de la retrogradare. Până să iasă din nisipurile mișcătoare mai au însă.
Vezi aici comentariul live al meciului!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER