Daniel Pancu s-a repezit la finalul primei reprize asupra lui Cesinha (foto), ambii jucători fiind avertizați de arbitru.
Daniel, deși ai marcat, nu te-ai bucurat după gol… Era normal să nu o fac. Mi s-a întâmplat să joc și de două ori împotriva lui Beșiktaș, spre exemplu, iar dacă marcam, nu m-aș fi bucurat. La fel voi proceda și dacă voi da vreodată gol împotriva Rapidului, dar nu cred că va fi cazul.
A doua victorie fără spectatori. Jucați mai bine fără fani? Nu e vorba de asta. Acum suntem mai degajați, mai relaxați. Poate și suporterii au pus puțină presiune, dar ei au fost mereu alături de noi.
Ce s-a întâmplat în finalul primei reprize la acel incident cu Cesinha? I-am spus că trebuia să alerge mai mult. Astfel de reacții trebuia să le am mai demult. Până acum am fost o echipă de grădiniță. Trebuie să joci cu nervi dacă vrei performanță.
Mai speri la locul 2? Pentru mine nu se mai joacă locul 2. Ne-am trezit prea târziu. E greu de spus ce ne-a lipsit. Spre exemplu, la Steaua a fost dăruire, iar echipa lor arată ca o campioană. Și Unirea Urziceni este o echipă care joacă cu dăruire și ar merita titlul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER