Stafful Stelei a trecut joi printr‑o sperietură serioasă înainte cu o jumătate de oră ca partida cu Gloria Bistrița să înceapă. Rădoi, care anul acesta a avut ghinionul să fie mai mult accidentat, a avut dureri foarte mari la mușchii inghinali și a fost imediat scos de la încălzire, astfel ratând partida cu ardelenii.
Liderul echipei din Ghencea a efectuat ieri un RMN la Spitalul Militar, unde a fost consultat de profesorul Ioan Codorean. Accidentarea nu este gravă, așa cum se prognostica. Mirel nu a avut nicio leziune musculară, ci doar o contractură ușoară.
După ce a aflat că nu e o ruptură, Rădoi le-a transmis apropiaților că o să facă tot posibilul să se antreneze normal cât mai repede pentru a putea juca împotriva clujenilor de la „U”. Totuși, conducerea Stelei se gândește să-l menajeze pe Rădoi, având în vedere că la astfel de accidentări ar trebui să stea pe tușă câteva zile. Adrian Ilie, manager sportiv Steaua: Mirel are doar o contractură musculară. Dacă va evolua cu «U» Cluj? Depinde doar de cum se va comporta la antrenamente și cum se va simți el
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER