Iuliu Mureșan, Eugen Trică și Adrian Anca cred în continuare în titlu, dar consideră că trebuie obținută victoria în meciul de azi.
În vara anului 2004, atunci când CFR Cluj a revenit în Liga I, în etapa a III-a, Rapidul se deÂplasa în Gruia. „Nu au cum să ne încurce desculții ăia”, zicea la acel moment George Copos. Surpriză însă, scorul a fost 1-1, golul clujenilor fiind marcat de Adrian Anca, jucător care este și acum la CFR. „Îmi aduc aminte foarte bine de acel gol. Nimeni nu credea în noi, dar am fost foarte aproape să îi batem”, își reamintește „Caniggia”.
Peste trei ani și jumătate de la acea partidă, datele au devenit cu totul altele. Acum, clujenii se cred favoriți și nu se mulțumesc nici cu un rezultat de egalitate. În plus, CFR-ul se uită de sus la Rapid în clasament. „Eu cred că acum noi suntem favoriți și nici nu concep să nu învingem. I-am bătut la ei acasă și la fel vom face și azi. E diferență foarte mare între cele două echipe. Ei au greșit când l-au dat afară pe Bergodi”, a mai precizat Adrian Anca.
Colegul lui de echipă, Eugen Trică, plusează. „Cum să bată Rapidul în Gruia? Niciodată nu se poate întâmpla așa ceva. Haideți să fim serioși! Îi batem și luăm titlul”, a declarat golgheterul clujenilor în acest sezon.
La fel de optimist este și președintele Iuliu Mureșan. „Victorii pe linie până la finalul sezonului, asta trebuie să facem pentru a lua titlul. Noi suntem favoriți cu Rapid”, a zis bossul din Gruia.
9 puncte a pierdut CFR Cluj pe teren propriu în acest campionat: înfrângere cu Pandurii și remize cu Poli, Steaua și Dinamo
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER