Rulmentul Brașov dispută sâmbătă (ora 17:30, în direct pe Sport.RO), la San Sebastian, una dintre cele mai importante partide ale sezonului, manșa tur a semifinalelor Cupei Cupelor, cu echipa spaniolă Akaba Bera Bera. Două dintre componentele echipei brașovene, Simona Gogârlă și Juliana de Sousa, au evoluat în trecut în campionatul Spaniei, la Itxako, respectiv Sagunto, înfruntând și formația spaniolă Akaba Bera Bera.
"Revin după patru ani în Spania, dar am sesizat că handbalul din această țară a crescut foarte mult. Ribarroja și Sagunto joacă aproape an de an în Liga Campionilor, iar Bera Bera a ajuns, la rândul ei, departe. Adversara noastră este mult schimbată în bine. Am urmărit-o pe casete, este o formație omogenă, jucătoarele se înțeleg din priviri. Ne așteaptă o confruntare dificilă. Rulmentul Urban a demonstrat însă în acest sezon că este o echipă de care trebuie să se țină seama și cred că este favorită", ne-a declarat Simona Gogârlă. Interul stânga al formației brașovene visează la a cincea finală de cupă europeană, după ce a mai jucat în această fază cu Krim Ljubljana (Liga Campionilor), Oltchim (Cupa Cupelor), Gyor (Cupa EHF și Cupa Cupelor). Din păcate, jucătoarea s-a dovedit a fi ghinionistă, pieryând în finale de fiecare dată. "Cred că de data acesata ar fi cazul să câștig și un trofeu european. Îmi doresc enorm să câștig Cupa Cupelor cu Rulmentul", a mai spus Gogârlă.
Cerere de fulare în Spania
Rulmentul Brașov ar putea mai mulți susținători la meciul tur din Spania. Simona Gogârlă a fost contactată de câțiva prieteni din Spania și i-au transmis că vor fi în tribune pentru a susține echipa brașoveană. Aceștia i-au transmis jucătoarei să cumpere și câteva fulare cu însemnele grupării de la poalele Tâmpei, iar Gogârlă s-a conformat
Ajutor de la Ildiko Barbu
Formația brașoveană și-a studiat foarte bine adversara, care, la finele săptămânii trecute, a jucat în finala Cupei Spaniei, pierdută în fața lui Sagunto, scor 27-33. Akaba Bera Bera a disputat, marți seara, o altă partidă în campionatul Spaniei, pe care a încheiat-o la egalitate, 24-24, pe terenul echipei Molly Leon. "Am primit câteva DVD-uri de la Ildiko Barbu, cu meciurile echipei din San Sebastian, inclusiv partida cu Sagunto. Este o echipă periculoasă, de care trebuie să ținem seama. Putem însă să o eliminăm", ne-a declarat Sorin Târcă, președintele echipei Rulmentul.
Brașovul pleacă mâine spre San Sebastian
Rulmentul Brașov va deplasa un lot de 14 jucătoare în Spania, plecarea fiind programată mâine după-amiază. Compenența echipei pregătite de Mariana Târcă și Gică Anton este următoarea: Spirova, Munteanu – portari; Woo Sun Hee, Alexandrescu, Vintilă, Șorodoc, Gogârlă, Neagu, De Sousa, Niculae, Molfea, Barcan, Damian, Chung Eun Hee.
Marius HUȚU
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER