Aliuță: „Jucăm slab”

Aliuță:
  • Publicat:

Marian Aliuță (foto) s-a antrenat ieri separat, cu preparatorul fizic de la Poli II, urmând ca astăzi să se prezinte la antrenamentele echipei secunde a alb-violeților.

Mijlocașul nu se opune măsurilor luate de conducere și stafful tehnic și spune că în vestiar nu există „bisericuțe“. „Nu există grupuri în vestiar. Am jucat slab, jucăm slab toți. Hai să zicem că meciul ăsta l-am pierdut eu, pentru că am greșit, dar alte cinci înfrângeri? Tot eu?“, a declarat Aliuță, care admite că președintele Marian Iancu are dreptate să fie supărat. „Domnul Iancu poate să spună ce vrea, el este patron, el dă banii. E normal să fie supărat după aceste rezultate, mai ales că nu sunt datorii la echipă, vă spun sincer“, a mărturisit jucătorul. În cazul în care situația nu se va schimba, Marian Aliuță este decis să rămână în competiția internă. „Dacă așa a decis, din câte am înțeles, că trebuie să terminăm, nu știu… Vedem, dacă a spus asta la nervi, sau a vorbit serios, atunci vom vedea din vară ce vom face, trebuie să mă gândesc și eu“, a declarat jucătorul, care este sceptic în privința meciului de azi. „Avem șanse cu Steaua, dar rămâne de văzut ce se va întâmpla. Nu poți să câștigi zece meciuri cu «butoane», Steaua joacă bine acum, până la urmă Steaua rămâne Steaua. Victoriile aduc victorii, așa se zice“, a mai spus Aliuță.

"Afară nu vreau să mai merg, dacă e, vreau să mă duc mai aproape de casă, de familie" Marian Aliuță, jucător Poli

Valentin SILAGHI
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Primar din județul Cluj acuzat că fura motorina Primăriei, plasat sub control judiciar
Primar din județul Cluj acuzat că fura motorina Primăriei, plasat sub control judiciar
Ramona Olaru, cu totul la vedere în parcare! Imagini bomba de paparazzi GALERIE FOTO
Ramona Olaru, cu totul la vedere în parcare! Imagini bomba de paparazzi GALERIE FOTO
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20…
Moartea lui Boupendza naște un scandal imens în China: „Inuman! Ne facem de rușine în fața lumii”
Moartea lui Boupendza naște un scandal imens în China: „Inuman! Ne facem de rușine în fața lumii”
Decizie de neînţeles a chinezilor după decesul lui Aaron Boupendza
Decizie de neînţeles a chinezilor după decesul lui Aaron Boupendza
Un jurnalist chinez acuză după decesul lui Boupendza!
Un jurnalist chinez acuză după decesul lui Boupendza! "Ştiau şi nu au dorit să joace". Ce s-a transmis despre scenariul…
Boala incurabilă de care suferă una dintre cele mai sexy femei din lume! Cum i-a modificat corpul
Boala incurabilă de care suferă una dintre cele mai sexy femei din lume! Cum i-a modificat corpul
Şi-a înşelat sau nu soţul? A jurat cu mâna pe Biblie, în Postul Paştelui!
Şi-a înşelat sau nu soţul? A jurat cu mâna pe Biblie, în Postul Paştelui!
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Cum vezi o bunăciune, imediat uiți că ești însurat!
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Cum vezi o bunăciune, imediat uiți că ești însurat!
Sfânta şi Marea Miercuri din Săptămâna Patimilor. Tradiţii şi obiceiuri în ziua în care Iisus a fost trădat de Iuda
Sfânta şi Marea Miercuri din Săptămâna Patimilor. Tradiţii şi obiceiuri în ziua în care Iisus a fost trădat de Iuda
Este OFICIAL! Un mare mister al Cosmosului, REZOLVAT
Este OFICIAL! Un mare mister al Cosmosului, REZOLVAT
Suma primită de Ilie Năstase de la statul român, pe lângă pensie. Cu cât este răsplătit fostul sportiv
Suma primită de Ilie Năstase de la statul român, pe lângă pensie. Cu cât este răsplătit fostul sportiv
Cele mai hot vedete din România nu s-au sfiit să arate ce au sub bluză! Antonia, Loredana sau Tania Budi, sus bluziţa şi…
Cele mai hot vedete din România nu s-au sfiit să arate ce au sub bluză! Antonia, Loredana sau Tania Budi,…
Anunț pentru cei care au bani Euro ca numerar. Se înlocuiesc bancnotele. Decizia Băncii Centrale
Anunț pentru cei care au bani Euro ca numerar. Se înlocuiesc bancnotele. Decizia Băncii Centrale
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România, cu lenjeria intimă la vedere
Sună periculos, trage fusta mai jos! Vedetele din România, cu lenjeria intimă la vedere
Sony scumpește PlayStation. Ce prețuri avem în România?
Sony scumpește PlayStation. Ce prețuri avem în România?
Top 5 mașini RULATE de care să te ferești! Modele, motorizări și probleme frecvente
Top 5 mașini RULATE de care să te ferești! Modele, motorizări și probleme frecvente
Paște 2025: Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce nu e bine să faci pe 17 aprilie
Paște 2025: Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce nu e bine să faci pe 17 aprilie
×